miercuri, 15 martie 2017

Jurnalul lui Bogdan ... (schițe de roman )

          ” Fifilina e prietena mea. O corcitură între un motan maidanez negru și o aristocrată British Shorthair brown. Eu sunt cel care îi aduce mâncarea. Îi ofer siguranță. Ce mă enervează câteodată la ea ? De fiecare dată când îi schimb nisipul, de fiecare dată când totul e curat, ea vine și se cacă pe nisipul acela perfect. Întotdeauna face gestul ăsta. Mă disperă. E o boieroaică pentru care viața e simplă. Poate ar trebui să învăț ceva de la ea. E ceva Zen în gestul ei. Ceva mistic. Lipsa de atașament. Uff, eu care găsesc mereu ceva spiritual până și într-un rahat de mâță. Tot timpul am fost așa. Mi-au plăcut miturile, chestiile ezoterice, taina, nevăzutul simțibil, visurile. Am fost ca primii aborigeni, copii ai Pământului, poate primii care au numit Pământ, pământul. Cu ce mă ajută să știu atunci când ținând de mână femeia iubită și privind luna printre frunzele teilor mirositori că ea, luna, nu e decât un pietroi ? Cu ce mă ajută să știu că stelele sunt niște uzine ale universului, că atunci când sunt mai strălucitoare s-ar putea să fie chiar în ultimele lor clipe ? Că vor face odată implozie, colapsând sub forța gravitației și își vor întinde hoitul de praf într-un univers aproape gol ? Toată această știință a rupt vălul magic aruncat de visurile copilăriei speciei noastre peste lume și ne-a transformat din visători în hateri. E atâta dorință și atâta tristețe în cunoașterea noastră. Ar trebui să fiu mai optimist. Întotdeauna va exista mereu o altă lună, alte stele. Magia modernă e puterea științei. Tărâmuri noi ale creativității. Poate prietena mea din viitor va ofta privind la steaua mea virtuală, la Lumea nouă în care pulsează biții. Dar lumea vie ? Să nu mai fi rămas nimic să ne mire în ea ? Unde s-au dus poveștile cu arborii zei, cu vulturii și leii totem ? Poate vom reuși odată să aflăm cum învățăm, dar de ce învățăm va fi mai presus de noi. În fața omului de acum stau două opțiuni : să spui că soarele luminează pentru om sau să spui că soarele luminează pur și simplu. Care alegere e mai generoasă ? Cea care pare tâmpită sau cea care ne pare logică ? Știința a făcut din noi, din oameni, din nou animale, după ce teologia și mistica ei a făcut din primitivii animale, oameni asemenea zeilor. Mă uit la toaleta mea curată. Miroase a flori. Și mă gândesc la Fifilina. Apoi mă gândesc la tot universul ca la o toaletă impecabilă și nu știu ce să fac. Neocortexul funcționează, dar mai presus de el, mațele mele și mațele lumii se vor goli în această lume perfectă.”

 Bogdan lăsă pixul jos. tristețea lui nu o putea îmbrățișa decât un alt om. Un alt om ...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu