vineri, 24 martie 2017

În grădina Copoului ... ( continuare ) - Schițe de roman

În grădina Copoului ... ( continuare )

- Vladi ... Crezi că inteligența este sursa conștiinței ?
- ... ?
- Uite la ce mă gândesc de câtva timp ! Să luăm de exemplu cazul unei inteligențe artificiale.
- Ok.
- Să spunem că avem două puncte A și B. Facem un soft prin care stabilim un număr finit n  de metode prin care se ajunge din punctul A în punctul B. Cu cât n este mai mare, cu atât în mod aparent, gradul de inteligență este mai mare. Nu ? N funcționează ca experiență și memorie. Având la dispoziție așa de multe situații de ” viață ”, creezi aparența de libertate și viață inteligentă. Dar nu-i așa ! Sistemul ăsta are un grad limitat de autonomie. Limitat de n. Așa începe inteligența: cu memorie și experiență. Ce ar trebui însă să facem ca să-i creștem autonomia ? Ce ar însemna cu adevărat un nivel superior de inteligență ?
- Ce ?
- N+1 ! Saltul în necunoscut ! Sistemul să descopere singur o metodă de a se ajunge de la A la B, o metodă care nu i-a fost implementată prin soft. Creativitatea! Un nivel superior de inteligență e dat de acest parametru : creativitatea. Abia din acest moment putem vorbi de un grad de autonomie, de libertate. Ai jucat vreodată șah cu un soft ? Să spunem că un program de șah are înglobate un număr n de partide, toate variantele de deschidere, algoritmii ... Ce trebuie să faci ca să-l învingi ?
- Poate ... Să-l scoți din teorie ?
- Exact ! Eu abordam problema asta prin tactica sacrificiului. O capcană care să-i dea peste cap algoritmii. Ori ce este asta, dacă nu n+1 ? Creativitatea ! Dar oricum ai da-o, gradul de libertate în cazul exemplului nostru este limitat din start. Oricât am fi de inventivi n+1 nu face decât un alt traseu de la A la B. Poți să ai un infinit de căi, creativitate nelimitată, tot ce rămâne e distanța AB. Te miști între A și B. Ce e asta ? Conștiință ? Acum fii atent ! Să facem o analogie cu viața omului. Dacă considerăm că A este punctul nașterii noastre și B cel al morții orice traseu am alege partida e pierdută. Moartea câștigă întotdeauna. Corect ? Corect. Așa e și în cazul problemei destinului. Când vorbim de destin orice cale am alege finalul tot în acel punct B ne trimite. Destinul, dacă îl acceptăm, anulează eficiența libertății în alegerea oricărei metode. Asta e dovada că în viața noastră există liber arbitru.
- Să înțeleg că Hitler, de exemplu, a beneficiat de liberul arbitru ? întrebă Vladimir.
-  Libertatea nu e numai pentru cei drepți. 
- Da! Asta-mi place !
- Acum lasă-mă un pic să-mi duc ideile până la capăt. Să nu mă întrerupi, te rog ! Doar dacă te întreb eu ceva, bine ? Acum, să o luăm de la început. Faptul că se alege  mereu un alt traseu de la A la B este o dovadă a unei inteligențe sau a unei conștiințe ? Aici Bogdan făcu o pauză. Se uita la Vladimir simțindu-l ca pe un miel nerăbdător să sugă de la țâța mamei oaie.
- Zi-mi frate ! Nu mă mai fierbe !
- E numai inteligență, Vladi ! Numai inteligență. Ce face cu adevărat saltul la conștiință ?
- Nu știu omule ! E o nebunie ce spui !
- Persoana ! Faptul că cineva merge din punctul  A în punctul B. Știința  susține că ancorarea în spațiu și în timp, adică Eu, acum și aici, este momentul nașterii conștiinței. E al doilea salt al inteligenței după creativitate. Noi ne cunoaștem pe noi înșine așa cum cunoaștem o altă persoană din lume. Știi că bebelușii înainte de a vorbi ceea ce noi numim limbă maternă își creează propriul lor limbaj în comunicarea cu noi ? Ori asta ar spune logic că gradul de inteligență e un parametru de care depinde conștiința. Și este adevărat. Iar botezul, Vladi, numele nostru, ajută, să știi, la nașterea persoanei în drumul acesta spre conștiință. Cuvântul, my friend, cuvântul, e cheia conștiinței. În oligofreniile severe bolnavii nu-și pot însuși limbajul. Între lumea noastră interioară și lumea exterioară stă cuvântul. Fără hainele limbajului nu putem realiza un contact între omul interior sau psihicul nostru, zi-i cum vrei, și lumea exterioară. Adam în Rai a trebuit să știe și să numească totul în jurul lui. Inocența paradisiacă nu e imbecilitate, Vladi.
- Mă rog ... dacă spui tu ...
- Să recapitulăm deci, folosind aceeași analogie cu viața omului: unu, memorie și experiență,  și primul salt, creativitatea, mai multă autonomie, dar, doar inteligență. Doi, persoana, identitate proprie și a tuturor lucrurilor prin limbaj, abia acum putem vorbi de conștiință așa cum o cunoaștem și o înțelegem noi acum. Să mergem mai departe. Conceptul de moarte. Eu dispar. Adică mă nasc, punctul  A, și mor, punctul B. Apare cică la vârsta de 7 ani. Acum, nu numai că mă mișc creativ, dar realizez că eu, mergând din punctul A în punctul B, având astfel o imagine de ansamblu al întregului traseu, voi dispărea. Vedem propriile noastre limite. Vedem ansamblul. E ca în Matrix, frate. Știm pentru prima dată că B-ul e stația finală. Asta e ceea ce ne dă o teribilă angoasă. Senzația de labirint din care nu putem ieși. Suntem într-atât de inteligenți încât realizăm că suntem cu spatele la zid. Ce rezolvare a găsit la asta omenirea ? N metode ? Am înțeles oare cu adevărat ce înseamnă punctul B ? Al treilea salt al inteligenței ne spune nu numai că am înțeles cine parcurge traseul de la A la B, și ce e cu A și B, ci ne spune mai ales că nu mai vreau să merg în punctul B” ! Ce e această revoltă ?
 - Voință ?
- Asta e ! Trei, voință. Când vorbim despre conștiință, vorbim și despre voință. Spun  conștiință și nu doar inteligență, pentru că eu cred că un câine legat care vrea să se dezlege nu-și manifestă voința ci doar instinctele. În fine ... Abia acum avem cu adevărat autonomie. Important acum pentru om e punctul final  B. Moartea. Ne dorim acum să depășim  moartea. Să câștigăm partida. Dar cum ? Omenirea merge pe două căi. Una materialistă. Prin genetică. Să ne modificăm genetic. Dacă trupul este cel care susține prin creier conștiința, atunci creierul trebuie salvat. Și a doua cale este cea spirituală. Să credem că sufletul este cel care generează conștiința și acesta poate fi salvat printr-un drum spiritual.
- Dacă e adevărat ce spui ... e ...
- Stai că nu am terminat. Calea geneticii este calea inteligenței. Inteligența ca și natura, este amorală. Lucrul ăsta l-am mai demonstrat. Știi părerea mea. Problema care se pune este dacă această conștiință la un nivel superior al ei nu are nevoie de altceva pentru a se susține ? Poate de morală, încercă din ce în ce mai însuflețit o ipoteză, Bogdan.
- Ticăloșii au conștiință, îl opri categoric Vladimir. Conștiința nu e susținută de morală, Bogdan. Morala e o capcană. Omul supraviețuiește doar prin inteligență. Asta înțeleg eu din demonstrația asta a ta.
- Nu numai supraviețuirea mă interesează pe mine, Vladi. Problema mea este dacă morala este cea care poate face al patrulea salt. Acela în care trec de B, pentru a merge spre C. Atunci aș avea autonomie totală. Libertate totală. Al patrulea salt al inteligenței ăsta ar fi : să-mi pot alege eu ținta spre care să merg. Am fi ca Dumnezeu.
- Asta în modelul ales de tine ar însemna ce-ai spus mai devreme : să învingem moartea. Știu la ce te gândești ...  C ar putea fi Hristos.
- C necesită o nouă paradigmă. Pentru supraviețuirea între A și B este nevoie numai de inteligență, nu și de morală. Asta e de acum istorie. Pentru depășirea istoriei și intrarea într-o nouă paradigmă, ceva trebuie să se atașeze inteligenței. Calea geneticii de care ți-am vorbit are nevoie de timp, iar timpul nu și-l oferă decât o societate bazată pe morala izvorâtă din iubire. O specie imorală nu poate evolua decât spre extincție, fiindcă modelul impus ca principiu este unul greșit. Și individul reglează societatea, nu numai invers, și mai ales el îi dă valoare.  Prin genetică nu putem obține decât un trup nemuritor, care poate fi însă ucis. De ticăloșia unui om, de o revoltă, de un cataclism. Și chiar dacă am putea transfera la un moment dat o conștiință pe un trup de titan, ce viață ar fi ? ce trăiri ? și cum ar putea evolua acea conștiință  ? Totul s-ar opri la momentul transferului, pentru că după transfer va fi altă viață. Și dealtfel, tot ceea ce e material nu e indestructibil.  De aceea calitatea individului trebuie să primeze. Și trebuie să alegem sufletul. Pentru că doar el e nemuritor. Dacă nu pentru noi, măcar pentru copiii noștri.
- Până la urmă avem nevoie de ce ? Morala face contabilitate din religie și așa cum spunea Sartre, din Dumnezeu un Director General.
- Eu cred că spre Dumnezeu ne îndreptăm. Dumnezeu nu ne-ar fi dat acces la conștiință pentru moarte. E un non-sens. Eu cred că materia se organizează prin legile lui Dumnezeu pentru viață și viața e rodul conștiinței și nu invers. Conștiința e cea ce încearcă să se smulgă din materie și să iasă la lumină spre Dumnezeu prin inteligență. Prin spirit. Tot ce are nevoie omul pe acest drum e să accepte primatul vieții, să își recunoască greșelile și să învețe să ierte. Într-un cuvânt : să iubească. Asta o face numai conștiința, care este din punctul meu de vedere asemenea chipului lui Dumnezeu. Neîncrederea că nu putem trece de punctul B este cel mai groaznic lucru și cel care a generat în istorie cei mai urâți oameni. Punctul final al conștiinței e că A este alfa și B, omega. Adevăratul început și sfârșit. Conștientizarea faptului că de la Dumnezeu venim și la El ne întoarcem. Altfel, omul nu e decât o biomecanică proteică și, adevărat, inteligentă.
- Deci dacă am înțeles eu bine, drumul conștiinței se face prin inteligență, inteligență care evoluează de la memorie și experiență, dezvoltând creativitate, apoi  identitate și lume prin cuvânt, apoi voință și cunoaștere și ...ultima treaptă spre ea, conștiința, în deplinătatea ei,  ar fi această morală ?
- Dar nu orice morală ! Morala revelată omului prin iubire. Legea lui Dumnezeu. Voința lui Dumnezeu. Toate treptele astea, trebuie să o spunem, la om nu vin una după alta. Ele apar împreună. Se dezvoltă împreună. Se sprijină una pe alta. Ele sunt de la început toate în om și ies la suprafață împinse de conștiință prin forța spiritului.
- Eu cred că morala e în plus, Bogdan. Nu are logică. Și oricum, sper că îți dai seama că ceea ce spui nu are nimic de-a face cu știința. Sunt cel mult niște tribulații filozofice. Noi suntem oamenii științei, ai experimentului. Nu ne putem baza pe speculativ. Să nu le mai spui la nimeni că ai să te faci de râs. Ce facem noi acum e să vorbim așa ... discuții ... înțelegi, nu ? Oricum, eu cred că liberul-arbitru e principalul dar pe care ni-l oferă conștiința. Oricine are conștiință, poate să aleagă atât binele, cât și răul. Și asta și facem.
Bogdan se gândea în sinea sa : Pe o tablă de șah imaginară Dumnezeu jucase la sacrificiu. Fiul ... El a câștigat partida pentru Domnul său.  Pentru că nu are logică ... deși logica o percepi abia la final când vezi și înțelegi din ansamblu că partida a fost câștigată.” Ar fi vrut să-i spună mai multe despre lucrurile acelea pe care nu și le putea explica nici el, lucrurile acelea despre care nu putea spune cum ? de ce ? îi apăruseră tocmai lui în minte. Despre faptul că sufletul omului este ca ipostasul Dumnezeului- Tată, că el este cel care naște conștiința, că aceasta este similară Lui Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, cel născut, nu făcut, că ea vine odată cu sufletul în om, că ea urcă în om prin puterea Cuvântului, și chiar dacă nu se manifestă de la început în întregime, din cauza frăgezimii trupului, ea este de la început în sufletul întrupat, că și inteligența omului este ca imaginea în oglindă a Duhului sfânt, că aceasta purcede deasemenea din suflet, așa cum și Duhul purcede din Tatăl, că întărirea în Duh, creșterea în înțelepciune, necesită respectarea acelei legi lăuntrice, etica iubirii, morala sădită de la bun început de Dumnezeu în inimile oamenilor. Că voința, ca și libertatea născută din ea, sunt atribute ale sufletului,  după cum este și voința atotputernică un atribut al Dumnezeului- Tatăl. Că iubirea este o valoare și o lege a conștiinței  așa cum și  Hristos – Fiul este în întregime Iubire, iar iubirea este singura Lui lege, iar despre creativitatea spiritului ... Ce s-ar mai putea spune decât că este la rândul ei similară harului și puterii creatoare a Duhului Sfânt, căci așa cum toate s-au făcut în creație prin harul și puterea Duhului, tot așa prin inteligență omul devine și el creator. Dar nu ! Prietenul lui nu era pregătit să înțeleagă lucrurile astea așa că-i spuse altceva.
- Ca o parafrază la maxima lui Pindar, Vladi, cea mult iubită de preferatul tău Nietzsche, am să-ți spun doar atât : să devenim ceea  ce suntem !
- Și ce suntem, Bogdan ?
„ Suntem fii ai Lui Dumnezeu ” gândi Bogdan.
- Suntem ceea ce dorim să fim, Vladi. Suntem liberi să fim ce vrem. Inclusiv Hitler a fost liber să fie Hitler. Nici nu știu dacă e cinică sau frumoasă această libertate.
- E cinică. Categoric ! concluzionă Vladimir.
- Eu totuși înclin să cred că e frumoasă. E foarte multă iubire, speranță și încredere în ea.
- Știi ce cred eu că face diferența între conștiință și inteligență ? Inteligența nu va spune niciodată da la o întrebare la care altă dată a răspuns cu nu, și nici nu va spune nu, gândindu-se la da. Aici se opri amuzat. Așa cum o face o femeie. 
- Nici nu știi dragul meu prieten ce lucru mare ai spus. Poate ar trebui să avem acel dram de nebunie pentru a trece dincolo. Iubirea are logica ei care o plasează în afara inteligenței.
Bogdan de acum tăcu. Vladimir simți și el că nu mai e nimic de spus așa că tăcu și el. Era de acum din nou multă liniște în jur. Copacii tăceau. Iarba tăcea. Cerul tăcea. Lumina, la fel tăcea și ea. Pentru câteva clipe totul fu îmbrățișat de tăcere, iar apoi tăcerea asta din toți și din toate se transformă numai în Bogdan în pace. O vrăbiuță se așeză lângă banca lor și începu să ciripească. Glasul ei se confunda cu glasul întregii lumi. Prin glasul ei, copacii începuseră să cânte, iarba cânta și ea, cerul cânta, lumina cânta. Totul era altfel, deși totul era la fel. Dumnezeu îi dăduse glas acestei păsărele mici, cât să reprezinte un univers. Vladimir asculta prin ciripitul ei frumusețea naturii. Bogdan însă, asculta glasul lui ...
 Și era așa de bine, pe cât era totul atât de frumos.
...............................................................................................................
Ce e mai grav și perdant pentru noi ? Să nu știm cine suntem cu adevărat și să nu știm astfel cine putem fi sau să fim ceea ce nu suntem, printr-o minciună ? În somnul celui care umblă stă uitarea de sine. Așa cum uităm de respirație sau de bătăile inimii, uităm și de noi. Noi nu trebuie să trăim somnul, ci pe noi înșine, căci somnul acesta din stare de veghe nu naște visul nostru, ci visul înșelării. Logicul va răspunde întotdeauna doar la întrebarea cum ?, iar perplexitatea din fața misterului la rândul său doar la întrebarea de ce ? .
.................................................................................................................
Dialog din Solaris de Andrei Tarkovski :
Hari : Știi cine ești ?
Chris : Da, toți oamenii știu.
Știm cu toții că putem fi buni, dar nu vrem să fim. De ce ? Toți oamenii ar trebui să se ridice și să se întrebe de ce ?

               

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu