luni, 25 mai 2015

Povestea șarpelui cu ochelari

Povestea șarpelui cu ochelari

  Plictisit să mai stea în bibliotecă, șarpele cu ochelari se hotărî să privească spre lume din interiorul ei. Ani de zile nu făcuse altceva decât să citească ce scriseseră alții . Și se scrisese atât de mult,  încât la un moment dat își dădu seama că nu i-ar fi ajuns toată viața ca să termine de citit toate cărțile ce fuseseră scrise până la nașterea lui. ”Fie, “ chiar își zisese la un moment dat , “ voi citi numai cărțile importante .”  Dar chiar și așa tot erau prea multe . Fiind un șarpe cu mult bun simț , se gândea mereu că și alt autor trebuia citit, apoi și altul, și tot așa până când a observat cum îi scade vederea . Atunci, trebuie să vă spunem , a fost pentru prima dată când un șarpe din neamul lui a avut nevoie de ochelari .  Mulți șerpi îl priveau ca pe o curiozitate ,  pentru că ochelarii lui erau de vedere și nu desenați pe spate ca la  ceilalți .  Erau însă și alții mai obraznici ,care strigau dupa el :   “Ochelaristule ! “. Dar el nu se supăra, pentru că știa că toate astea erau simple gesturi  neînsemnate , ale unor șerpi , care nu citiseră nici o carte în viața lor. Și totuși de la ochelari , după cum veți vedea,  a pornit totul .
Ieșind în lume, văzu pentru prima dată  cerul, soarele , iarba, florile câmpului , copacii și se bucură nespus de mult, fiindcă despre ele numai citise și doar atât . Le știa, dar le știa așa cum și le închipuise în mintea lui . Ce frumusețe, își zise el în gând, se află dincolo de cuvinte . Dar bucuria cea mai mare o avu când, pentru prima dată în viața lui, văzu și alte viețuitoare ale pământului :  gâze, viermi , fluturi , păsărele și tot felul de animăluțe , una mai drăgălașă ca alta . Cu toate dorea să vorbească și cu toate dorea să lege prietenii pe viață . Lumea îi era deschisă  și el se simțea pregătit să o primească în brațele sale . “Și eu sunt făcut să-l bucur pe Dumnezeu !” , striga sufletul său din inimă. Atunci a știut că lumea descrisă în cărți , deși era și ea  fermecătoare în felul ei , era o lume în care viața nu-l putea îmbrățișa la fel .
Toate au fost bune și frumoase până când , tot târându-se pe drumul lui , a întâlnit un loc ciudat . La început a crezut că sunt niște mușuroaie făcute unul lângă altul de niște furnici gigantice . Totuși , ceva nu se potrivea cu ce știa el despre furnici . Acele ridicături de pământ aveau deasupra lor o pălărie de paie . Din ele au ieșit la un moment dat niște ființe , la fel de ciudate , aproape goale , alergând pe două picioare și țipând în timp ce agitau în mâini niște bețe . Se furișă după un copac ca să nu fie văzut și începu să le urmărească . Dintr-unul din mușuroaie se auzi o voce . “ Copii, jucați-vă frumos ! Să nu vă loviți ! „
Aha ”, își zise în minte din ce în ce mai curios . „ Deci ființele astea se numesc copii.” Și abia își termină gândul , că se trezi privit ochi în ochi de la distanță de unul dintre ei , care imediat strigă :  „Un șarpe ! Uite un șarpe ! ” . Deconspirat, crezu că ar fi bine dacă nu s-ar mai ascunde și ar ieși în întâmpinarea acestor copii cu toată bunăvoința . Ceea ce și făcu , iar gestul său se dovedi de fapt a fi un bun prilej pentru copiii ce agitau bețele , ca să-l înconjoare amenințător .

-         Bună ziua , le zise ,  privindu-i cât putu de galeș pe sub ochelari . Cuvintele sale avură efectul unei magii , ceea ce-i dădu și mai multă încredere . Eu sunt un șarpe de bibliotecă .
Copiii  lăsaseră bețele jos și se holbau la el acum ca la ceva nemaivăzut . Și nu erau departe de adevăr . Unul dintre ei , mai blând , îi răspunse :
-         Ce fel de șarpe ești  ? Tu ... Vorbești ? Și ce porți pe cornul ăla  ... Sticlele alea rotunde ce sunt ?
-         Ăștia ?! Sunt ochelarii mei . De la citit mi-a slăbit vederea și doctorul mi i-a recomandat să - i port permanent .
-         Să-l omorîm , zise țâfnos, unul din copii și ridică bățul să dea în el .
-         Stai , strigară șarpele și băiatul care-l văzuse primul , amândoi deodată , unul de frică, celălalt din curiozitate .  Să –l întrebăm cine e . Tu ești șarpele rău din cartea sfântă ?
-         Cartea sfântă ?!   În lumea noastră  , a șerpilor de bibliotecă  nu avem așa o carte . Și nu, nu sunt un șarpe rău . De fapt,  noi șerpii am învățat la școală că suntem cu toții buni .
-         Nu are cum să fie bun , zise copilul care dorise să-l lovească . Sticlele alea sunt drăcești . O să ne vrăjească cu ele și o să ne transforme în broaște, ca să ne poată apoi mânca . Eu zic să-i zdrobim mai bine noi capul,  acum cât mai putem.
-         Nu, nu ... Eu nici măcar nu mănânc broaște ! Sunt vegetarian , strigă șarpele . Și ochelarii sunt numai pentru citit . Credeți-mă pe cuvânt  !
-         Tu nu vezi cum sîsîi ? Cine să te creadă pe tine ? Ești un mincinos . De aia ți-e limba despicată . Ești păcătos și Doamne – Doamne te-a blestemat să te târăști . Zi-mi mie acuma că nu te târăști , țipă copilul țâfnos .
-         Bine, dar ăsta e mersul meu . Așa m-am născut . Unele viețuitoare merg pe patru picioare, altele zboară, voi de exemplu , copiii , mergeți pe două . E prima dată când văd copii.
-         Noi suntem oameni , zise țâfnosul .
-         Oameni ?! Nu sunteți copii ? Așa am auzit că vă strigau .
-         Suntem copii, adică puii oamenilor, îi răspunse copilul care-i ținuse partea mai devreme.
-         Aaa , acuma înțeleg ... Sunteți pui de oameni .
-         Tot nu mi-ai răspuns , zise țâfnosul . Dă –mi ochelarii tăi ! Dacă mi-i dai nu-ți mai crăp capul .
-         Păi, nu prea pot ... Dacă ți-i dau , nu mai văd și nu mă mai pot întoarce acasă . Te rog frumos , lasă-mi-i !
-         Ei, dacă e așa cum zici tu, ți-i las, zise țuguindu-și buzele țâfnosul, într-o încercare de a-l imita .
-         Mulțumesc, mai apucă să zică șarpele și o lovitură în cap îl năuci . Apoi mai simți una și apoi nimic. Țâfnosul privea râzând, mândru de isprava lui , la ochelarii sfărâmați și capul sângerând al șarpelui .
-         Ce-ai făcut mă ? țipă copilul blând la el . Ce ți-a făcut mă, de l-ai omorât ?
-         Șarpe de bibliotecă ... ? Ochelarist ?!  La ce școală ai învățat tu de șerpi vegetarieni ? se înfurie țâfnosul și pe el. Ce , eu sunt prostul lui ?
-         Dar tu nu ai văzut cât era de blând ? mai zise copilul blând .
-         Dacă mă enervezi , îi iau și pielea ! îi răspunse țâfnosul .
-         Bine, bine , cum zici tu ...  Hai să-l lăsăm , că acum e mort . Hai acasă , frate . Și nu te mai supăra .
Dinspre așa zisele mușuroaie se auzi din nou vocea, care-i îndemnase pe copii să fie cuminți . „ Cain ! Abel ! Haideți  la masă ! “

 Copiii plecaseră .  Puțin câte puțin soarele cobora de acum spre asfințit . Se însera . Se făcea din ce în ce mai rece, dar răcoarea nopții îl ajută să se trezească  din starea de inconștiență pe șarpele nostru .  “ Noroc că puii de oameni nu au forța oamenilor maturi “, gândi șarpele .  “ Și noroc de ochelarii mei , care m-au salvat și m-au protejat de lovituri ” . Cu mersul lui târâș dat de Dumnezeu   șarpele  hotărî să se îndrepte  de - acum către casă și către biblioteca sa ,  pe care o știa că-l va aștepta oricât de mult ar fi lipsit . Mai înțelept , înțelesese că atunci când dorise să vadă lumea din interiorul ei , o privise  tot din spatele ochelarilor . Ori lumea reală nu era cea din spatele ochelarilor,  ci aceea care se desfășurase atât de nemilos în fața ochelarilor săi . “ Și dacă un om poate fi așa “ , mai gândi șarpele ,  “mă îngrozește lumea din spatele ochilor săi .”




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu