miercuri, 29 octombrie 2014

Octombrie, 2014, File de jurnal, 8.

Octombrie, 2014, File de jurnal, 7.

Cea mai importantă decizie pe care trebuie să o ia un om în viață : ” Este Universul un loc prietenos ?”. Einstein a pus această întrebare .  Pentru mine e cutremurătoare. Dacă e “ neprietenos “, atunci trebuie să acceptăm că e cinic. În orice clipă se poate termina totul. Lumea noastră e la discreția Naturii. În același mod în care, nici nu știu dacă firesc sau nefiresc, un copil moare, o lume poate să dispară. Când privești Universul și vezi explozia unei supernove, dispariția unei planete sau orice altă catastrofă astronomică, îți dai seama cât de fragilă e lumea noastră în fața puterii Naturii. Legile ei ne pot apăra sau ne pot strivi în aceeași măsură.  Oricând. Atât de mare e forța care ne stăpânește și atât de slabi suntem noi. La scara Universului suntem un fir de praf.  Și ce-i pasă  Naturii că acest fir de praf a rodit ? Fructul e doar o formă. Substanța nu se va pierde. Totul se va întoarce la origini. Materia în punctul ei de început este nemuritoare.  În drumul său, organizându-se în același timp și ordonat și haotic, sub imperiul legilor și al hazardului, pierzându-se într-un număr neștiut de încercări, până la urmă devine substratul unei conștiințe. Conștiința. Ea de ce s-ar pierde ? Care ar fi atunci sensul vieții ? Care ar fi sensul materiei ? Care ar fi sensul acestui Univers ? Contemplarea adevărului ? O minune într-o clipă palpabilă de mister ? Dar până și acest Univers e o formă și pentru că e o formă, moare. Moare pentru că e și el născut. Va îngheța ? Se va prăbuși în sine ? Forma este cea care dispare întotdeauna. Dispare, dar trecând mereu în altă formă. Ca într-un dans. Poate ăsta e dansul lui Shiva. Dar dacă energia mișcării se consumă, ce va purta mai departe materia ? Viața conține sigur în ea ca principiu mișcarea .  Prăbușirea în haos va naște din nou, mereu, energiile unui nou început. Trupul ciopârțit al lui Osiris va fi adunat și reîntregit la loc. Reînvierea. Eterna reîntoarcere. Forma e supusă  morții și schimbării. Fiindcă un trup va rămâne mereu. Din ce în ce mai subtil. Până la ultimul. Apoi … substanța ! Forma de manifestare a vieții însăși. De la un capăt la celălalt, un fir neîntrerupt străbate toată această zbatere. Conștiința. Și posibilitatea acesteia prin creație de a se vedea pe sine însăși și de a se bucura.

Da.  Întrebarea asta ascunde ceva cutremurător. Dacă Universul e prietenos, înseamnă că ne păzește. Înseamnă că  ne-ar  putea ierta,  atunci când legile Naturii ne-ar strivi. Ar schimba pentru noi regulile. Acele reguli pe care cu atâta ardoare le căutăm și le punem piatră unghiulară în arcada umanității. Cum ar putea accepta fizicianul, omul de știință,  o minune ? Văzând o poartă deschisă în prăbușire ? Este Universul prietenos ? Este vechea întrebare, reformulată mai subtil : Există Dumnezeu ? 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu