miercuri, 29 octombrie 2014

Octombrie, 2014, File de jurnal, 8.

Octombrie, 2014, File de jurnal, 7.

Cea mai importantă decizie pe care trebuie să o ia un om în viață : ” Este Universul un loc prietenos ?”. Einstein a pus această întrebare .  Pentru mine e cutremurătoare. Dacă e “ neprietenos “, atunci trebuie să acceptăm că e cinic. În orice clipă se poate termina totul. Lumea noastră e la discreția Naturii. În același mod în care, nici nu știu dacă firesc sau nefiresc, un copil moare, o lume poate să dispară. Când privești Universul și vezi explozia unei supernove, dispariția unei planete sau orice altă catastrofă astronomică, îți dai seama cât de fragilă e lumea noastră în fața puterii Naturii. Legile ei ne pot apăra sau ne pot strivi în aceeași măsură.  Oricând. Atât de mare e forța care ne stăpânește și atât de slabi suntem noi. La scara Universului suntem un fir de praf.  Și ce-i pasă  Naturii că acest fir de praf a rodit ? Fructul e doar o formă. Substanța nu se va pierde. Totul se va întoarce la origini. Materia în punctul ei de început este nemuritoare.  În drumul său, organizându-se în același timp și ordonat și haotic, sub imperiul legilor și al hazardului, pierzându-se într-un număr neștiut de încercări, până la urmă devine substratul unei conștiințe. Conștiința. Ea de ce s-ar pierde ? Care ar fi atunci sensul vieții ? Care ar fi sensul materiei ? Care ar fi sensul acestui Univers ? Contemplarea adevărului ? O minune într-o clipă palpabilă de mister ? Dar până și acest Univers e o formă și pentru că e o formă, moare. Moare pentru că e și el născut. Va îngheța ? Se va prăbuși în sine ? Forma este cea care dispare întotdeauna. Dispare, dar trecând mereu în altă formă. Ca într-un dans. Poate ăsta e dansul lui Shiva. Dar dacă energia mișcării se consumă, ce va purta mai departe materia ? Viața conține sigur în ea ca principiu mișcarea .  Prăbușirea în haos va naște din nou, mereu, energiile unui nou început. Trupul ciopârțit al lui Osiris va fi adunat și reîntregit la loc. Reînvierea. Eterna reîntoarcere. Forma e supusă  morții și schimbării. Fiindcă un trup va rămâne mereu. Din ce în ce mai subtil. Până la ultimul. Apoi … substanța ! Forma de manifestare a vieții însăși. De la un capăt la celălalt, un fir neîntrerupt străbate toată această zbatere. Conștiința. Și posibilitatea acesteia prin creație de a se vedea pe sine însăși și de a se bucura.

Da.  Întrebarea asta ascunde ceva cutremurător. Dacă Universul e prietenos, înseamnă că ne păzește. Înseamnă că  ne-ar  putea ierta,  atunci când legile Naturii ne-ar strivi. Ar schimba pentru noi regulile. Acele reguli pe care cu atâta ardoare le căutăm și le punem piatră unghiulară în arcada umanității. Cum ar putea accepta fizicianul, omul de știință,  o minune ? Văzând o poartă deschisă în prăbușire ? Este Universul prietenos ? Este vechea întrebare, reformulată mai subtil : Există Dumnezeu ? 




sâmbătă, 11 octombrie 2014

Biletul de tren

Biletul de tren

Omul se duse repede la ghișeul din gară să cumpere un bilet de tren.

- Bună ziua !
- Bună ziua ! i se răspunse.
- Dați-mi, vă rog, un bilet până în Împărăția cerurilor.
- Până unde ?
- Până la Împărăția cerurilor !
- Aaa ... zise funcționarul. Nu mai sunt. S-au terminat.
- S-au terminat ?! Nu se poate !
- Pe cuvânt vă spun că s-au terminat ! Ieri  s-au terminat.
- Nimeni nu poate să știe asta. Vă rog să mai căutați. Îmi convine și la clasa a II-a.
- Domnule, nu v-am zis că s-au dat ! Încercați la aeroport. Poate găsiți cu avionul.
- Se merge și cu avionul ?
- Păi, dacă e spre ceruri ? S-ar putea, nu ? Eu zic să-ncercați !
- Bine ... Mulțumesc !

Omul se repezi ca un apucat spre ieșirea din gară și se sui în primul taxi.

- Unde mergem ? îl întrebă șoferul.
- La Împărăția cerurilor ! îi zise omul, măcinat de gânduri.
- Hai, domle ! Îți bați joc de mine ? Nici nu am atâta benzină să te duc până acolo !
- Mă scuzați, își reveni omul. La aeroport am vrut să zic !
- Așa da !

Taxiul se puse în mișcare și după circa douăzeci de minute se opri în fața aeroportului. Omul plăti și se îndreptă iute spre casa de bilete. Ajuns acolo se lumină la față când văzu doar doi, trei oameni, stând la rând. Se așeză și el, cuminte și plin de speranță.

- Bună ziua ! Ce doriți ? îl întrebă  funcționara.
-  Bună ziua ! Un bilet, vă rog, spre Împărăția cerurilor.
- Împărăția cerurilor ? Să vedem ... Ne pare rău ! Ieri a fost ultima cursă. Trebuia să mai fie și azi una, dar compania a anulat-o din lipsă de călători.
- Nu se poate ! Nu se poate ! Eu ce sunt ? Eu nu sunt un călător ? Vă bateți joc de noi ! Asta faceți ! Vreau neapărat să ajung azi în Împărăție. Anunțați-i că le cumpăr toate biletele numai să pună cursa înapoi.
- Ne pare rău, spuse funcționara zâmbind, dar avionul a plecat deja spre o altă destinație. Politica companiei. Ne cerem scuze, dar din păcate nu vă putem ajuta.
- Și unde a plecat ?
- Unde pleacă de ieri seară toate cursele. Scrie și sus pe tabela electronică de afișaj.

Omul își îndreptă privirea în sus și i se făcu rău. Nu existau decât curse spre iad, unele într-adevăr cu escală în purgatoriu.
Londra- Purgatoriu- Iad. Moscova – Iad. Paris- Iad. Roma- Purgatoriu- Iad... Și tot așa. Nu mai exista nicio speranță. Totul se învârtea în capul lui. Dacă nu s-ar fi dus la muncă ieri, ar fi prins un loc, dar așa ... Funcționara îl trezi din vâltoarea gândurilor.

- Încercați cu americanii sau mai bine cu rușii, la cosmodrom, că sunt mai aproape. Există un zvon că ar lansa o rachetă spre Împărăția cerurilor. Altă șansă nu aveți, din păcate ... E numai pentru întârziații ca dumneavoastră, dar  privilegiați. Dumneavoastră sunteți un privilegiat ? Să vă dau un bilet spre Moscova – Iad , cu escală la Baikonur ? Decolarea este peste 45 de minute.
- Dați-mi ... spre ... Moscova ... mai bîigui omul. 

Plăti biletul și se duse să se așeze pe o bancă în sala de așteptare. Acolo adormi. Se trezi după un ceas. Moscova ! Avionul ! fu primul său gând. Nu avea nici un bagaj așa că fugi direct spre controlul de securitate. Prezentă actele la control. Nu avu probleme. Trecu alergând de duty free, până ajunse la poarta de îmbarcare. Aici răcni ca un apucat.
- Moscova ? Baikonur ! Avionul de Moscova !

L-au luat cei de la securitate și l-au dat afară cu forța. În fața aeroportului aștepta deja o ambulanță. În timp ce el se zbătea răcnind : Moscova, Împărăția cerurilor, avionul ! un asistent medical l-a sedat. De aici omul nostru nu și-a mai adus aminte nimic. S-a trezit într-un pat de spital.

- V-ați trezit ? îl interpelă o asistentă drăguță.
- Unde sunt ? zise omul.
- La spital.
- De ce sunt la spital ?
- Nu vă mai aduceți aminte nimic ? Asta e bine, spuse asistenta.
- Trebuia să ajung undeva ... nu-mi aduc bine aminte ...
- Aveați un bilet de tren în mână când v-au adus la noi.
- De tren ?! Nu ... de avion ?
- Lăsați, mai bine discutați astea cu domnul doctor. Mai târziu . Odihniți-vă acum !

Asistenta plecă. Dar înainte, ia mai dat să înghită o pastilă mică și roz. A adormit din nou. Când s-a trezit era dimineață. Știa asta după lumina intensă din salon. L-au dus la domnul doctor în cabinet.

- Știi unde te afli ?
- La spital, zise omul, amintindu-și de asistenta drăguță.
- Știi cine ești ?
- Un ... om ... zise omul.
- Știi de ce ești aici ?
O liniște groasă se așternu între el și doctor.
- Moscova ? Îți spune ceva ?

Omul atunci își aduse aminte.

- Nu am vrut decât un bilet spre Împărăția din ceruri ...
- Cu racheta ?! De la Baikonur ?
- Cu ce se putea ... Am vrut cu trenul, dar se terminaseră ...
- Aha ... Și ți se pare normal să ajungi în Împărăția din ceruri cu trenul sau ... cu racheta ?
- Eram disperat ...

Doctorul deschise sertarul și scoase un bilet de tren.

- Uite, ăsta e biletul care a fost găsit la tine. Un bilet de tren, nu de avion. De fapt ... tu nici nu ai părăsit vreodată gara.

Omul luă biletul și se uită la el.

- E până la Făurei, zise doctorul. Acum ți-aduci aminte ?
- Se poate pleca în Împărăția din ceruri și de la Făurei, zise omul.

- Mda ... spuse doctorul sigur pe el și apăsă pe un buton ascuns.

 Doi infirmieri l-au luat pe om și l-au dus înapoi în salon. Au mai trecut câteva zile. Apoi o săptămână . Două săptămâni. Până a recunoscut că el pleca de fapt la Făurei. Că nu a fost vorba nici de Moscova, nici de vreo rachetă, nici de Împărăția din ceruri. Se liniștise. Ce nebunie pe capul omului. Cu tehnica nu poți ajunge nicăieri. Doar, poate până la Făurei. Auzi la el, ce vrea omul ... Împărăția din ceruri ... Cu trenul ?! Dacă ar putea să cumpere bilet ...