duminică, 31 august 2014

August, 2014, File de jurnal, 5.

August, 2014, File de jurnal, 6.

Masculin și Feminin. Cei doi șerpi îmblânziți de pe caduceul lui Hermes. Înlănțuiți și totodată eliberați. Separați și în același timp contopiți. Unul în Una și Una în Unul, fiind Unitate. Bipolaritatea omului scindat se destramă sub puterea iubirii, refăcând monadic Noul Adam. Androginul. Purtând coroana Omului-zeu.

Aceste două principii ... Există o atracție fatală între ele. Sunt făcute să zămislească.  Neîmblânzite însă, masculin și feminin, caută să se devoreze unul pe celălalt, într-o luptă sălbatică de a rămâne numai unul. Un exercițiu de imaginație, privind spre om. Masculin dus la extrem. Numai unul ! Monstrul rece. Feminin la extrem. Numai una ! Monstrul fierbinte.

          Doar Iubirea e singura care îi poate îmblânzi și stăpâni. Androginie. Și atunci nu se mai devorează. Se caută unul pe celălalt. Se jertfesc unul altuia. Se sprijină unul pe altul. Și paradoxal, devin fiecare în parte celălalt, într-un dans sinusoidal al vieții. Sex transcendental  și transmutare. Tantra-Yoga. Shiva îmbrățișând-o pe Shakti.

" Tu, o, adorată Zeiţă (DEVI), fermecătoare precum o divină minune, îi spune SHIVA lui SHAKTI sau Zeiţă în MAHANIRVANATANTRA, Tu, şi numai tu eşti veritabila şi uluitoarea mea formă ce se manifestă în cicluri şi eoni ! Nu există nici o diferenţă între Tine şi Mine. " ( Mircea Eliade, Introducere în tantrismul secret )

El devine Ea, Ea devine El, printr-o alchimie sacră. Obținerea pietrei filozofale.  Lapis philosophorum, în arabă: El Iksir . Elixirul, cel care transformă metalul inferior în aur, cel care ne dă tinerețea veșnică.  Taijitu, motivul oriental Ying-Yang . Sau ca în electromagnetism. Electricitatea generează câmp magnetic, câmpul magnetic generează electricitate. Dar e nevoie pentru asta de mișcare. De rotire sacră întru îmbrățișare. De nuntă ! Shakespeare, Furtuna. Un citat tare drag mie.  
" Întâlnire / A două mari iubiri ! Pogoare harul  / Spre-această-nfiripare ! "

Există un vechi dicton creștin, care arată contopirea dintre omul mistic și Dumnezeul Cel adorat : " Eu sunt Tu/ Și Tu sunt eu". Sau ca în povestioara sufi a lui Rumi : 

"  Veni un om și bătu la ușa Mult Iubitului.
    O voce îi răspunse și întrebă " Cine-i acolo ? "
    Îndrăgostitul spuse " Sunt eu . "
 " Atunci pleacă ", veni răspunsul dinăuntru,
 " Nu e loc aici pentru tine și mine. "
   Apoi, îndrăgostitul sosi a doua oară,
   Ciocăni din nou și vocea întrebă " Cine-i acolo ? "
   Și acesta răspunse " Ești tu . "
 " Intră"  , spuse vocea, " căci eu sunt înăuntru . "

          La fel se întâmplă și atunci când Masculinul se unește în har cu Femininul, dând naștere copilului divin. Oul primordial, din care va răsări Noul Ierusalim.

” Căci El este pacea noastră, El care a făcut din cele două – una, surpând peretele din mijloc al despărțiturii .
Desființând vrăjmășia în trupul Său , legea poruncilor și învățăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou și să întemeieze pacea,
Și să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniți într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmășia. ” ( Efeseni 1-2, 14-16 ).  

Sau poate mai explicit ... Evanghelia după Toma -  Unificarea primordială (37, 20-35 ) :

 „ Iisus le-a spus : „ Când veți face din doi,unul, și când veți face ce este înlăuntru la fel cu ce este în afară, și ce este afară asemenea cu ce este înlăuntru, ce este sus precum ce este jos și când veți face bărbatul și femeia unul și același lucru, în așa chip încât bărbatul nu va mai fi bărbat și nici femeia femeie, și veți obișnui să puneți un ochi în locul unui ochi, o mână în locul unei mâini, un picior în locul unui picior și un chip în locul unui chip, atunci veți intra întru Împărăție .” ”

          Androginia nu înseamnă doar fuziune, ci nașterea unei noi ființe. Doi în unul, prin harul Duhului și prin iubire.

Tabloul lui Leonardo da Vinci reprezentând pe Sfântul Ioan Botezătorul, mi se pare cel puțin ca mesaj, la fel de important ca surâsul Giocondei. Acolo nu este altceva decât un androgin, care arată cu degetul îndreptat spre înalt, calea : androginia, prin Cruce, spre Împărăție. Asta e ce trebuie făcut .
Din întuneric, radiind ... spre lumină ... sfumato ( amestecat ) ... tehnica picturală a Maestrului Leonardo.

Sf. Ioan Botezătorul de Leonardo da Vinci



vineri, 29 august 2014

August, 2014, File de jurnal, 4.

August, 2014, File de jurnal, 4.

Despre un alt moment infinit, de data asta la Henry Miller. ... fiecare moment, poate fi totul; pentru artist nu există decât prezentul, eternul aici și acum, momentul infinit, expansiv, care-i flacără și cântec. ”  ( Moartea creativității ).

Dar dacă viața și a trăi este o artă, atunci și fiecare din noi poate fi un artist. Miller aduce claritatea din Zen și o pune în slujba trupului.  ... scopul vieții e să trăiești, iar a trăi înseamnă a fi conștient, conștient la modul voios, extaziat, senin , divin. ”   Ăsta e pentru el tiparul de Om, trinitatea unitară corp, minte și suflet, care trăiește lucid clipa, neținând seama de obiceiuri, legi, etică sau morală. Omul artist al lui Miller e amoral. Se nutrește cu tot, este un triumf al personalității, a ceea ce ești tu, liber, trăind realitatea și nu imaginarul.  „ A fi înseamnă să ai formă muritoare, bolile muritorilor, să te zbați, să evoluezi. ”  Paradisul, Nirvana, sunt visuri ce ucid personalitatea și anulează conflictele, și pentru asta omul, prin distrugerea propriului ego, trebuie să îmbrățișeze disoluția.

Aș remarca totuși, că pierderea egoului, nu înseamnă o pierdere a personalității, nu înseamnă o disoluție, ci o transmutare. Nu înseamnă o neantizare a omului. El rămâne acolo unde este, dar într-o altfel de raportare la spațiu și timp. E ca în acel koan Zen cu spălatul vaselor. Ce trebuie să faci ca să atingi iluminarea ?  Satori ?! Să speli vase ! spune maestrul. Și după Satori ? întreabă ucenicul. Să speli vase ! vine răspunsul paradoxal. 

Trup, minte, suflet. Treimea sfântă a lui Miller. Ce este înțelepciunea vieții ? Descoperirea caracterului sacru al trupului. Cel care se cerea mereu sacrificat. Omul ca un copac, cu rădăcinile înfipte puternic în pământ ( în testul copacului din psihologie rădăcinile sunt o marcă a sexualității ), cu trupul înălțându-se , luptător spre și pentru lumină, eliberându-și ramurile, înflorind. Eflorescența reprezintă spiritul prin care omul se înalță. Dar înălțându-se, omul pierde contactul cu realitatea. Se depărtează de rădăcini. Realitatea fiind el însuși ! Gândul trebuie astfel să facă drumul întors spre origini, ca să redescopere misterul trupului și astfel să se închidă un cerc. Revanșa dionisiacului.


Întrebarea care se pune, dacă judecăm astfel lucrurile, oare nu renunțăm și la înflorire pentru rădăcini ? Adevărul e, ca întotdeauna,  la mijloc. Omul întreg are nevoie și de una și de alta. Omul, un echilibru între dionisiac și apolinic. 

Voi mai vorbi despre trup ...

Henry Miller

marți, 26 august 2014

August, 2014, File de jurnal, 3.

August, 2014, File de jurnal, 3.

          Ateismul va fi groapa umanității. Credința într-o singură viață și nu în eternitate va fi mai ales sursa unei distracții” generale. Toată lumea va dori să-și trăiască unica viață. Un savoir vivre însă, desfigurat de libertinaj, nu de libertate. Ce diferențiază libertinajul de libertate ? Morala. Totul va fi permis. Dostoievski,  Frații Karamazov. „ Dacă Dumnezeu nu există, înseamnă ca totul este permis şi dacă totul este permis, înseamnă că suntem pierduţi. ” Un party planetar va epuiza toate resursele rasei umane . Vom dori totul ! Après nous, le déluge ! Cine va mai dori să fie moral ? De ce am fi ? „ Dacă morții nu înviază, să bem și să mâncăm, căci mâine vom muri. ” ( 1,Corinteni,15,32 ). Ultimul dezmăț al umanității nu va mai avea nevoie de un praznic. Defunctul nu va fi plâns de nimeni. Când vom alege musca, în detrimentul albinei, vom accepta și raiul ei : balega. Vom asista la un pământ devastat de o aparentă realitate. Omul ei va striga mincinos : Timp ! Viață am. Timp nu am ! Timp, dați-mi ! Nu ! Categoric, nu ! Libertatea nu înseamnă niciodată dezmăț.

          Un exercițiu de imaginație. Luăm doi oameni și îi supunem unei aceeași mari dezamăgiri. Unul va iubi și mai mult, celălalt va deveni cinic.

          Când vei putea fi fericit neavând nimic, atunci vei fi pregătit să primești totul.  „ Dacă veți deschide pumnul, veți primi totul . ” Citat din Dogen.

Un alt exercițiu. Un posibil model matematic al drumului spre mântuire. 0, ∞,1. Starea de zero. Aceasta trebuie să fie momentul premergător primirii luminii taborice, simbol al cunoașterii mistice a Lui Dumnezeu. Trebuie să te scazi până când nu mai ai nimic ? Să lași tot pe drumul spre Hristos ? Să renunți la lumea care te face un număr finit ? Tot n-ar fi de ajuns ... fără iubire. Starea de Zero nu ne aparține nouă, numere finite, căci " Nu este drept niciunul. " ( Romani, 3,10 ) . De la Sf. Augustin : „Mărginitul nu-L poate cuprinde pe Cel Nemărginit. Mărginitul, ca număr finit. Și atunci cum ? Cuuum ? Numai prin și în Duh ... " Cel pe care Tatăl l-a trimis în inimile noastre, Duhul Fiului său" (Galateni 4, 6) ...  putem primi pe Hristos - Dumnezeu. Și apoi ... ? Da ! Iubirea Lui Hristos  e cheia mântuirii.  Doar prin mila Sa, harul Duhului și dragostea din inima noastră se poate șterge tot păcatul. " " Dezbrăcați-l de veșmintele cele murdare ! "  Și i-a zis lui : " Iată ți-am iertat fărădelegile și te-am îmbrăcat cu veșmânt de prăznuire. " " ( Zaharia, 3,4 ). Dar trebuie să fim flacără a iubirii, când El ne cercetează inima. Zero. 0.  Nu mai pendulezi între minus și plus. Strigătul Sfântului Ioan al Crucii de pe muntele Carmel : Nada, nada, nada … ! Nimic. Și Totul ! ∞. Totul, sub harul iubirii. Doar așa te poate cuprinde Hristos, infinitul-lumină. Prin iubire ... și dintr-odată ! " M-am răstignit împreună cu Hristos ... " ( Galateni 2,20 ) ... căci iubindu-L, ne ridicăm la El, fiindcă  " ... iubirea este de la Dumnezeu și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. " ( 1, Ioan 4, 7-8 ) Ce îmbrățișare minunată ! Minunată cu adevărat de la minune, căci e o minune ca trupul să fie făcut părtaș la nașterea Ființei. 1. Altfel de 1. Cuantic. Centrul aflat pretutindeni, în același timp, nemaiavând periferie, fiind și zero, și infinit. Nașterea în Duh.  " De acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos este Cel ce trăiește întru mine. "  ( Galateni, 2,20 ) . Începutul și sfârșitul devin una. 0=∞=1. Ouroboros. Zero-Desăvârșirea, spre a primi Totul; Infinitul-Iubire, dăruind Totul; fiind în 1.

Și iar ... și iar ... cel ce primește, devine cel care dăruie, cel care dăruie devine cel care primește ... nunta ... dansul divin ... Nu mai e nimic de adăugat, nimic de scăzut.
Recapitulez ... Desăvârșirea, momentul 0, cel al iertării; iubirea, momentul ∞ sau Momentul Lui Hristos- Dumnezeu; mântuirea, momentul 1, al nașterii Ființei. Toate dintr-odată ... îmbrățișându-se, amestecându-se ... Pacea lui Hristos .

Dar ce greu ... Iertarea, iertarea, iertarea  ! Iubirea, iubirea, iubirea !
"  Fericiți cei ce spală veșmintele lor ca să aibă stăpânire peste pomul vieții ... " ( Apocalipsa, 22, 14 ).

 Asta e moartea vie, cea care naște. Zidirea în Duh a templului.  Noul Ierusalim ... 1+1+1+1 + ... +1= 1.

„ Nu prin putere, nici prin tărie, ci Prin Duhul Meu ... ”  ( Zaharia, 4:6 )
Închei cu Sf. Ioan al Crucii, Cántico espiritual. Partea a treia și ultima.

          VĂPAIA VIE A IUBIRII

Cîntecele sufletului aflat
în intimă comunicare şi unire
cu iubirea lui Dumnezeu


1
O, văpaie de iubire
vie, ce duios răneşti
străfundul miez al sufletului meu,
de-acum fără şovăire,
isprăveşte, de voieşti,
şi rupe vălul, să te gust mereu! [XXIV]

2
O, tămadă arzătoare! [XXV]
O, blagoslovită rană!
O, mînă care blînd le mîngîi toate,
veşniciei ştiutoare
şi păcatului dojană,
prin tine moartea viaţă se socoate!

3
O, voi, sfeşnice aprinse
sub a căror strălucire
ale simţirii grote fioroase,
ce zăceau în beznă-ncinse,
căpătară-nvrednicire
spre cel iubit să ardă radioase!

4
Cît de blîndă şi duioasă
pe-al meu sîn îţi e hodina,
ca-ntr-un lăcaş ascuns de sihăstrie;
cu mireasma-i glorioasă,
răsuflarea ta, divina,
ce gíngaş dor îmi iscă-n suflet mie!


(  În româneşte de Anca CRIVĂŢ şi Răzvan CODRESCU )


sâmbătă, 23 august 2014

August, 2014, File de jurnal, 2.

August, 2014, File de jurnal, 2.

Există un animal. Un monstru. E vechi. La fel de vechi ca și lumea. E omul urât, ticălos, vulgar, cinic, scârbos, crud, mizerabil, putred, criminal ...  De ce vă mai spun ? Îl știți ! Și vă întrebați de unde vine. Dacă e genetic, dacă ... A fost și el copil ? Sigur că a fost. A avut părinți ? Care părinți ? Toți suntem părinții lui.
CE LUME I-AM OFERIT ?
Știința știe ... Iubirea de mamă crește numărul sinapselor, mielinizează ... Primul an de viață ... creierul își dublează dimensiunile ... Corpul calos ... Conexiuni, conexiuni, conexiuni ... sub mâini ocrotitoare, protecție, somn liniștit, căldura sânului, o voce cântă, o voce vorbește ... le cunoaște pe amândouă ... Corpul calos ... Din nou ! Ce e ? Un arc de substanță albă și nobilă ... se întinde anterior, de la lobul frontal până la lobul occipital, unind cele două emisfere. Rolul său va fi de a favoriza schimbul de informații dintre ele. Lipsește la păsări, reptile, amfibieni, pești și chiar la mamiferele inferioare. Pentru functiile neurologice maturarea emisferelor se încheie în jurul vârstei de 10 ani, iar pentru funcțiile psihice în jurul vârstei de 14 - 16 ani. Echilibru ... emisferul drept și cel stâng. Rațiune și simțire ... Un om se va naște din cel deja născut. Cum va fi ? 
Mama sa e plecată. Tatăl e violent. A băut. Se aud zgomote. Nu sunt dulci. Cuvintele vibrează. Frică. Inhibiție. Hormoni de stress. Frații săi mai mari plâng. Acum se aud țipete. Nu știe ce se întâmplă. Teroare. Acum plânge și el. Frică, frică, frică ... alte conexiuni, alți neurotransmițători ... Vine mama. Îl ia în brațe. Îl zguduie. Țipă . Pericol ! E în pericol !
... Au trecut anii. E băiat mare. Nu este cel mai inteligent. Acum are nevoie de bani. Cotrobăie prin casă. Zvârle niște hârtii inutile. Scoate un sertar cu totul. În sfârșit găsește ceva. A plecat. Mama sa s-a trezit. Vede dezordine. Tatăl apare și el de undeva. Acum e mai bătrân. Dar a băut și aseară. Banii nu mai sunt. Seara târziu, în aerul din casă plutește un iz de sălbăticie și teroare. Flăcăul s-a întors. E și el beat și supărat. Îi trebuie o femeie. Acum . Acum ! Maică-sa îl zguduie. Undeva, în subconștient, există o memorie. Câteva circuite ... Teroare ! Frică ? Acum e mare. E adult. O violează pe maică-sa. Apare tatăl. Și urletele astea le știe. Îl omoară acolo , în locul unde s-a născut. Se trezește din furie. Nu a vrut asta ... Sau a vrut ? E tehui de cap. Nu are nici un viitor. Ba da. E un pom în grădină. Nu e pomul cunoașterii binelui și nici al răului. Cu atât mai puțin al vieții. În iarba înaltă zdrobește fără măcar să știe capul unui mic șarpe de casă. Nu își scoate ochii cu o agrafă. Ar putea ... Dar de ce să o facă ? E deja orb. Nu vede nimic din jurul său. Cerul. Cocorii. Copacii. Se spânzură ... Nu ! Renunță în ultimul moment. Nu mai vrea. Acum vrea un copil. Vrea să fie și el părinte ... viața ... viața ... trebuie să continue ... Nu-i așa, Oedip ?
Omul se schimbă și odată cu el și chipul lumii. Ceea ce e în jurul nostru, reflectă ce au fost părinții noștri. Ceea ce vom construi noi, va rămâne mărturie despre noi pentru urmașii noștri. Cicatricile se adună, dar chipul lui Dumnezeu, lumea, are resursele ei tainice. „ Trebuie să devenim înțelepți împreună, alminteri totu-i inutil și iluzoriu. ... Orice soluție pentru relele lumii trebuie să cuprindă întreaga lume.  ” Henry Miller, Înțelepciunea inimii.
Drumul omului nu e un drum liniar, drept, sub sabia unui timp paralel cu el, timp paralel și indiferent, care vine de nicăieri în conștiința noastră și se termină brusc într-o groapă. E un drum-spirală, spre centru, spre interior, spre nesfârșitul-început. Unii aleg drumul invers. Spre periferie, spre nesfârșit, deșirându-se până la neființă, sau până la marginile unui univers crezut imposibil, unde dăm peste aceeași Ființă. Căci spirala ... ea ... ne aduce înapoi, acasă. L’Éternel retour ... „ Întoarceți-vă către Mine ! ” ( Zaharia, 1,3 )


Lumea pe care le-o oferim copiilor noștri îi va face pe aceștia să fie ceea ce sunt. Ca în vorba înțeleaptă a lui Pindar, maxima mult iubită de Nietzsche : „     Devino ceea ce ești ! ” 

Eterna reîntoarcere

miercuri, 20 august 2014

August, 2014, File de jurnal, 1.

August, 2014, File de jurnal, 1.

Dacă vrei să găsești răspunsuri, caută-le în oamenii și cărțile care nasc întrebări.
Pe calea cunoașterii liniștea nu e un semn bun pentru începuturi. Ea aparține mai degrabă sfârșiturilor de drum. E nevoie de ardere pentru a-ți aprinde focul interior, care-ți va lumina calea.

O mostră de înțelepciune din sec.XVII . Europa, Franța. Citindu-l pe Blaise Pascal în Cugetări :
Cel care o să descopere secretul bucuriei în bine, fără să fie tulburat de răul opus, și-a atins ținta. Este mișcarea perpetuă.

Cât de aproape de Zen e această cugetare ?
„ Dacă vrei să obții adevărul fără înconjur, nu te preocupa de bine și rău . Conflictul dintre bine și rău este boala minții . ”
Seng Can – Xiu Xin Ming , citat de Alan Watts în Calea Zen

Și încă :
        „ Nu suntem satisfăcuți de prezent. Considerăm că viitorul vine prea încet, ca și cum asta i-ar grăbi sosirea ; sau ne amintim trecutul, pentru a-i împiedica trecerea prea grăbită. Atât suntem de imprudenți, încât rătăcim în timpuri care nu ne aparțin și nu ne gândim la singurul timp care ne aparține ; și atât de leneși suntem, încât visăm la acele timpuri care au trecut și necugetați îl trecem cu vederea pe singurul care există cu adevărat. Căci prezentul este în general dureros pentru noi. Îl ascundem vederii, deoarece ne tulbură ; dar dacă este încântător pentru noi, regretăm că-l vedem trecând. Încercăm să-l păstrăm pentru viitor și ne gândim să aranjăm lucrurile care nu ne stau în putință, pentru un timp pe care nu avem nici o siguranță că vom ajunge să-l trăim.
         Fiecare om să-și cântărească gândurile și le va găsi pe toate ocupate pe toate  cu trecutul și viitorul. Aproape că niciodată nu ne gândim la prezent ; și chiar dacă ne gânduim la el, o facem numai pentru a lua lumină din el și a aranja viitorul. Prezentul nu este niciodată scopul nostru. Trecutul și prezentul sunt mijloacele noastre ; numai viitorul este scopul nostru. Așa că nu trăim niciodată, ci sperăm să trăim ; și cum tot timpul ne pregătim să fim fericiți, este imposibil să fim vreodată.  ( Blaise Pascal )

Este același ” aici și acum” al înțelepciunii orientale, la fel ca și anticul nostru  „Carpe diem ! ”

Adevărul ...  O invitație. Din nou Pascal : „ Trebuie să te cunoști. Dacă aceasta nu-ți slujește să descoperi adevărul, cel puțin îți slujește ca regulă de viață și nu există altceva mai bun de asta.  

Adevărul e unul singur și e în noi, iar ca să-l descoperi trebuie să privești în abisul din tine. Dar avem curaj ? Bănuiala omului e născătoare de frici și anxietăți. Știm că abisul are iz de moarte. Nu ne e frică doar de el, ci mai ales de ceea ce am putea găsi în el. Toate sunt acolo. Dar și desăvârșirea. Pascal : „ Ne repezim fără grijă către abis, după ce am pus ceva în fața noastră ca să ne împiedicăm să-l vedem.  

Un răspuns, arc peste timp ... Nietzsche. „ Omul e doar o funie, întinsă între bestie și Supraom – o funie peste un abis. ( Așa grăit-a Zarathustra ) sau din Dincolo de bine și de rău : „ Cel care se luptă cu monștrii, să ia aminte, să nu devină el însuși un monstru. Iar de privești îndelung abisul, află că și abisul îți scrutează     străfundul sufletului.  

Zen-ul  nu are angoasele Europei. Altă cale. Monștrii sunt într-adevăr vechi în istoria noastră. Suntem sub călcâiul a secole de imaginație. Să nu uităm de Jung. Calea către mântuire trece pe la diavol.

„ În interior, orice om este un abis. [... ] Buddha numea acest abis anatta, non-sinele. În interior nu există nimeni. Atunci când privești în interior nu vezi decât un spațiu infinit, în care nu locuiește nimeni. Există doar un cer lăuntric, un abis nesfârșit. [...] Oriunde te-ai duce, abisul te va însoți, căci el reprezintă esența ta . El este Tao, natura intrinsecă a existenței. ” Osho – Sămânța de muștar
Sau : „ Dacă mintea nu se fixează pe nimic, atunci adevărata minte apare . ”
Sutra Diamantului Tăietor, din Shodoka – Cântecul  Satori-ului imediat , Yoka Daishi .

Însă dacă vom căuta frumusețe, eu cred că vom găsi frumusețe. Dar pentru asta trebuie să devenim mai întâi oameni frumoși. Fiţi, dar, voi, desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este“. (Matei 5, 48). Sau ca sfântul Augustin. “ Te-am iubit Frumusețe, atât de veche și atât de nouă. Târziu  Te-am iubit . Și iată, Tu erai înlăuntrul meu și eu eram în afară și acolo Te căutam … Căci Tu erai cu mine și eu nu eram cu Tine . ” ( Sf. Augustin – Confesiuni ) Asta trebuie să fie calea spre desăvârșirea noastră. Să iubim frumusețea. La fel credea și prințul Mîșkin . Frumusețea va mântui lumea. Și la fel cred și eu. Iubirea e sufletul adevărului și frumusețea îi poartă chipul. ... cel iubitor de frumos să fie numit îndrăgostit. ” Platon, Phaidros.


Închei, tot cu Pascal : „ ... există două feluri de oameni care pot fi numiți rezonabili ; cei care îl slujesc pe Dumnezeu din toată inima pentru că Îl cunosc și cei care Îl caută din toată inima, deoarece nu – L cunosc. ” sau , pentru o lume mai bună :  „ Cel puțin să fie oameni onești dacă nu pot să fie creștini. ” 

Blaise Pascal

luni, 18 august 2014

Poveste de trezie


De obicei poveștile sunt spuse pentru a adormi copiii. Aceasta însă este o poveste de trezie. Și ea începe așa …

A fost odată un om care a vrut să privească spre Dumnezeu. Și s-a uitat la El privind în mintea lui. Și privind acolo la Dumnezeu s-a văzut pe sine. Cum, eu sunt Dumnezeu ? s-a întrebat. A privit mai atent, din ce în ce mai atent, și nu încăpea nici o îndoială. El era. Privind la Dumnezeu, se vedea pe sine. Și I-a zis : este exact ca în Scripturi ! M-ai făcut după chipul și asemănarea Ta. Și omul a fost din cale afara de bucuros. Dumnezeu arăta ca el. Ba mai mult, se putea spune că el era ca El. Timpul a trecut și omul a început să se comporte ca și cum el era Dumnezeu. De fapt se comporta ca și el, fiindcă ceea ce văzuse nu era Dumnezeu, ci era chiar el, care privea spre el. Mare înșelăciune. Cine putuse să-i dea gândul ăsta minții lui ? Unii ar spune că diavolul, pentru că așa lucrează el cu mintea noastră. Prin înșelăciune. Iar una din porțile prin care intră e mândria. Dar să revenim la omul nostru. Purtarea lui ca Dumnezeu printre oameni îl făcuse să pară pentru unii nesuferit, iar pentru alții chiar nerod. Și așa ajunsese, că la un moment dat rămăsese singur. Nu-i nimic, și-a zis către sine, și Dumnezeu e singur acolo, sus. Poate că așa trebuie să fie. Poate că asta e calea. O vreme nu s-a mai gândit la asta. O vreme însă nu a fost suficient. Așa de urâtă îi era singurătatea, încât mai, mai, că își blestema zilele. Acum nu mai era pentru lume nici nesuferit, nici nerod. Era de-a dreptul nebun.  De ce ? Păi, cum de ce ? Poate pentru că își vorbea sieși, când credea că vorbește cu Dumnezeu. Și cum se putea să-l creadă lumea altfel, când uitându-te la el, vedeai doar un om bombănind.  Asta e ! și-a zis omul, de data asta doar către el. Dar nu a fost să fie chiar asta e ! Omul care se credea Dumnezeu, pentru că așa Îl văzuse el în mintea sa, ca pe el, în loc să-și găsească fericirea și mulțumirea, își găsi tristețea și amarul singurătății. În zadar le spunea el oamenilor că nu e nebun, că el L-a văzut cu adevărat pe Dumnezeu. Nimeni nu-l credea. Pentru ei era după cum v-am mai spus doar încă un nebun și încă unul de ocolit. Povestea asta se putea termina  aici. Ar fi fost chiar mai credibil să fie așa. Pentru că există oameni care nu au noroc. Dar ea nu se termină . Da ... Omul nostru a avut parte de noroc, fiindcă după ce pierduse totul, mai avu dorința  să privească încă odată spre Dumnezeu. Dar de data asta nu mai privi în minte, ci în inima sa, iar acolo Dumnezeu i se arătă cu adevărat. Arăta iarăși exact ca el. Nu era nici o îndoiala. Exact cum se zice în Scripturi. Și de aceea L-a și întrebat el pe El ...

-         De ce m-ai înșelat, Doamne ?
-         Nu Eu te-am înșelat, i-a răspuns de data asta Dumnezeu. Tu singur te-ai înșelat !
-         Eu ? Dar eu Te-am văzut pe Tine, Doamne.
-         Nu, l-a domolit blând, Dumnezeu. Te-ai văzut pe tine.
-          Și arătam exact ca Tine, nu ?
-         Arătai exact cum doreai tu să arăți.
-         Și acum de unde să știu că tu, cel care-mi vorbești, nu sunt tot eu ?
-         Eu nu sunt tu, a venit răspunsul. Nu încă !
-         Nu încă ... ?
-         Ca să mă vezi cu adevărat, trebuie ca cel pe care l-ai văzut să moară.
-         Să moară ?! Cine ? Adică ... eu ... ? mai zise omul și tăcu.

Și în tăcere, muri, privind spre sine, iar atunci știu că îl găsise pe Dumnezeu. Și poate nu o să credeți, dar atunci el îl văzu pe El arătând tot exact ca el, dar acum el știa că nu mai era el, ci El, nemaifiind el,el.