luni, 24 martie 2014

Scurt-metraj, 4 - La cabinetul de O.R.L.

La cabinetul de O.R.L.

          După cum cred că știți deja, a avea probleme cu urechile e mai mult decât supărător, poate chiar să te pună în situații de-a dreptul jenante sau chiar imposibile. Asta pentru că auzul este una din porțile către această lume și chiar mai mult decât atât, zic unii, pe Dumnezeu mai degrabă îl poți auzi, decât îl poți vedea. Din această cauză, sfatul meu este, dacă vreți să mă ascultați, să vă duceți degrabă la primul semn de afectare a urechilor dumneavoastră la orice cabinet de otorinolaringologie, pe scurt O.R.L., și să vă  căutați. Pentru că vorba aia : cine are urechi de auzit, să audă !

          Cabinetul de O.R.L. al doctorului M. din orașul R., un oraș foarte frumos de altfel, micuț și cochet, cu câteva mii de locuitori, era foarte  aproape de piața orașului, în fosta policlinică de stat. Domnul doctor M. vine o singură zi pe săptămână la acest cabinet, mai precis miercuri, începând cu ora 14.00., să consulte pacienții care au fost programați din timp de către o doamnă asistentă. Astăzi  este miercuri și oamenii cu probleme medicale la urechi au venit deja, chiar și un pic mai devreme. Asta e ... obișnuința ! Mult timp în orășelul R. nici nu a funcționat vreun cabinet de O.R.L. . În holul de așteptare stau liniștiți pe scaune, și mai tineri și mai bătrâni, pacienții.

- Dumneavoastră ... tot cu urechile ? zise Moș Ion din Livezenii de Jos, către o doamnă mai în vârstă, venită cu nora sa, Diana, o fată foarte cumsecade.
- Ăăă ? zise doamna în vârstă.
- Tot cu urechile ? insistă Moș Ion. Cu urechile, maică ! Nu auzi ? Asta te întreb. Nu auzi ?
- Ce zice ? își întrebă nora, doamna în vârstă.
- Mamă, întreabă dacă nu auzi, țipă la ea nora.
- Ăăi ? Nu te aud maică !
- Dacă nu auzi ! Asta întreabă domnul, îi repetă nora.
- Nu aud, maică ... Ce spui ?
- Mama nu aude foarte bine, domnule, îi zise Diana lui Moș Ion.
- Aaa ... Așa da !  Moș Ion se foi un pic pe scaunul cu spătarul prea țeapăn pentru gustul lui și apoi continuă.
- E bun doctorul ăsta ... M. ? Știți ceva despre el ?
- Cred că-i bun, nu ? zise Diana. Altfel nu avea cabinet aici, în oraș, nu ?
- Știu și eu ... zise Moș Ion. Ați auzit de Tănase ?
- Tănase ? Care Tănase  ? se miră Diana, fata cumsecade.
- Ce zice, o întrebă  bătrâna doamnă pe nora sa.
- De unul, Tănase, mamă ?
- Eeee, oftă bătrâna. De unde atâta mătase, maică. Nu prea se mai găsește acuma mătase.
- Tănase, doamnă  ! Tănase ! strigă Moș Ion.
- Nu mai țipați la ea, că nu prea aude, îl apostrofă Diana pe Moș Ion.
- Asta e ! Tănase a fost și el la un doctor ...  și a murit, mai zise, insinuant,  Moș Ion , care deși era îmbracat cu haine de la oraș, era după cum v-am mai spus înainte, din Livezenii de Jos, un sat uitat pe dealurile pline de vii de lângă orășelul R. .
- La doctorul M. a fost ? întrebă Diana pe Moș Ion.
- Nu ! La altul, da tot doctor era și ăla. Înainte dacă mureai la doctor, plătea amendă doctorul ... Acuma le moare lumea și ei vor să le mărească salariile. Păi, e bine așa ? Noi murim și ei cu banii ?
- Ar trebui să-i penalizeze, nu ? zise Diana.
- Nu te aud ! zise bătrâna doamnă, către nora sa.
- Să-i penalizeze ! Pe doctori ! strigă către soacra sa, Diana.
- Nu te aud ! repetă bătrâna.
- Să le ia banii, mamă ! La doctori ! Banii !
- Eiii, anii ... trec anii, maică !
- Nu prea aude bine, doamna, zise Moș Ion către Diana, fata cumsecade.
- După cum vezi, nu prea aude, îi răspunse Diana.
- Da câți ani are doamna ?
- Merge spre 90 ...
- Buuun ! Unde n-apuc și eu 90 !
- Da matale ?
- Eu ? Fac 64 peste 2 luni .
- Mulți înainte !
- Ce zice ? își întrebă bătrâna doamnă, nora.
- Mulți înainte, mamă ! I-am urat mulți ani înainte !
- Nici înainte nu o fost mai bine, maică, zise bătrâna.
- Cât o fi o spălătură la urechi aicea, o întrebă Moș Ion pe fata cumsecade.
- Probabil depinde ... o ureche sau amândouă ... nu e la fel, nu ? îi răspunse Diana.
- Adică ... două ... să fie mai scump ? se burzului în el, Moș Ion.
- Păi, nu ? răspunse fata cumsecade.
- Mai bine mă duceam la medicul de familie. Ce, el nu are și el o seringă din aia mare pentru urechi ? Ar trebui să aibă !
- Poate are, da aici se uită și în urechi, zise Diana.
- Eu nu am bani, se semeți la fata cumsecade Moș Ion. Eu îi zic să-mi facă numai juma’ de spălătură ... sau să-mi spele numai o ureche ! Asta e !    De unde atâția bani ? Îi zic să se uite în urechi și numai dacă-i musai nevoie, să-mi facă ! dacă nu, nu ! Eu nu fac banii cu ciocanul.
- Dacă nu e nevoie, nu-ți face, nu ? îi răspunse fata cea cumsecade.
- Știu și eu ... mai apucă să zică Moș Ion, și ușa de la policlinică se deschise și doctorul M. intră.
- Bună ziua la toată lumea ! salută acesta.
- Bună ziua, domnu doctor, îi răspunse Diana, fata cea cumsecade.
- Să trăiți ! îl salută și Moș Ion pe doctorul M. ridicându-se de pe scaun și scoțându-și pălăria. Cu respect !
- În maxim cinci minute încep consultațiile. Numai să-mi pregătesc lucrurile, mai zise domnul doctor M. și intră în cabinet.
- Cumsecade doctorul M., foarte cumsecade, zise Moș Ion, așezându-se din nou pe scaunul cu spătarul țeapăn.
- Ce zice ? Ce zice ? își întrebă bătrâna doamnă, nora.
- Zice că e cumsecade domnul doctor, mamă ! strigă Diana la una din urechile bătrânei.
- Așa e , maică . Așa e, clătină afirmativ din cap bătrâna.  Nu prea aud ... nu prea aud ce zice lumea ...
- Totuși ... o fi bun doctoru ăsta  ? Ce știți ? Ați mai fost la el ? Că alți bani ca să dau pe urmă la altu’, nu mai am, zise Moș Ion.
- Mama a mai fost, zise Diana.
- A mai fost ... mda ... spuse ca pentru sine, Moș Ion.
- Ce zice, maică ? Ce zice ? întrebă bătrâna.
- Zice dacă ai mai fost pe aici, mamă ? Dacă ai mai fost !
- Post ?! Da păi cum, mamă, țiu postu, cum să nu țiu postu, că-i păcat, mamă, e păcat.  Și își făcu evlavios cruce, de mai multe ori. Cum să nu țiu postu, Doamne, iartă-mă !
- Deci ... a mai fost și ... tot nu aude ... zise Moș Ion , uitându-se la bătrâna doamnă. Apăi, eu cred c-am să plec.
- Nu rămâneți să vă consulte, se miră Diana.
- Ce să mai rămân, doamnă dragă ! Pentru ce ? Nu vezi că soacra matale a mai fost și tot nu aude. O spălătură în urechi îmi fac și singur, la o nevoie ! La revedere !
Moș Ion se ridică semeț de pe scaun și înainte să plece mai zise.
- Așa-i cu doctorii ăștia ! Nu știi niciodată peste cine dai, da’ banii ți-i iau ! Bună ziua !

          Cam atât am avut de spus vis-a-vis de cabinetul de O.R.L. al doctorului M. din orășelul R. . Poate prin alte locuri o fi altfel, nici nu mă îndoiesc de asta. Căci nu-i așa, totuși se spune, cel puțin de către unii, că pe Dumnezeu mai degrabă îl poți auzi, decât îl poți vedea.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu