sâmbătă, 29 martie 2014

Scurt-metraj, 5 - Locul unde nu se întâmplă nimic, dar se trăiește

Locul unde nu se întâmplă nimic, dar se trăiește

În satul Dealul Vechi lumea poate nici nu știe cine e președintele țării, și de ce ar ști ? fiindcă mai important e să-l cunoști pe domnul primar, de exemplu, cel care dă, nu-i așa,  ajutoarele sociale, decât pe un fieștecine președinte de țară. Chiar așa ! Poa’ să fie el și președintele țării în care trăiesc oamenii Dealului Vechi, pentru ei nu are nici o valoare. Singurul care are valoare e dom’ primar. Cum zice el, așa e ! Deci, să trăiască dom’ primar ... și la mai mare ! La Dealul Vechi politica e simplă. Oamenii nu vor să schimbe nimic, dacă totul rămâne așa cum e. Fiindcă mai important e să trăiești, decât să te bați în veșnice și inutile lupte politice. Și unde se poate trăi cel mai bine, decât la crâșma satului, adică crâșma lui Nea Vasile, care, n-o să credeți de așa coincidență, fiindcă sunteți cârcotași, e chiar primarul satului Dealul Vechi. Pe Nea Vasile nu prea îl întâlnești la cârciumă. E ocupat mai mult cu primăria și oricum, nu putea servi chiar el la mușterii, nu ? Doar nu ați vrea să se interpreteze de către oareșicare răuvoitori, ca fiind un grav conflict de interese. De fapt și de drept ce poate să aibă băutura cu politica ? Nimic ! Să spună fiecare ce-o vrea, dar la Dealul Vechi fiecare plătește pentru ce bea ! Dacă se mai ieftinește băutura în prag de alegeri e cumva Nea Vasile vinovat pentru asta ? Spun tot eu : nu ! Omul tot atâta bea, iar comerțul e comerț și politica e politică. Să nu le amestecăm . Uite, chiar acum, Nea Vasile a promis la oameni că le face la marginea izlazului un parc adevărat,  așa ca la oraș, cu bănci, cu pomi, cu felinare și cu alei pietruite. Totul pe fonduri europene. Nu e bine ? Eu zic că e bine . Dar să lăsăm politica și să vorbim mai mult despre viețile oamenilor. Bunăoară, Costel a lui Măria e prezent la crâșmă în fiecare zi. Se trezește de dimineață, na ! nu prea are somn, așa că pe la 7.00, cel târziu 7 și jumătate, e prezent la crâșma lui Nea Vasile. Începe de obicei ziua cu o țuiculiță. Mamă, mamă, ce țuiculiță bună are Nea Vasile ... Șanel, nu alta ! Miroase ea, da măcar nu te doare capul . La Dealul Vechi sunt multe prune și prunele astea nu prea merg la magiun, sunt mai bune la țuică. Asta e, așa e soiul lor . A dracului prune ! Costel nu e niciodată singur. Mai e Manole, care nu e însurat. Umblă vorba printre muierile de măritat din sat că are ceva la cap ... epilepsie ?! parcă așa îi zice ... în fine, nu e treaba noastră, dar Manole ăsta e un țăran încăpățânat, un căpos ca mulți alți țărani, de altfel ... Nu-și ia dom’le medicamentele de epilepsie. Nu vrea și pace !  Zice că el n-are nimic. În schimb bea. La două-trei zile ajunge cu ambulanța la spitalul orășenesc din J. . Toți îl știu acolo ca pe un cal breaz. Cam asta e treaba cu Manole . Dar cel mai activ ca să zic așa, intelectual, e Ștefan, zis, normal, cum dracu altfel, Fane ! Fane e de modă veche. El e cel cu informațiile la zi. Cititorul de presă. Ceilalți se informează de la televizor sau din gura lumii. Întotdeauna pe la orele 8.00, dimineața, e știut, Grigore poștașul îi aduce ziarul lui preferat : Adevărul Nou. Unde ?! Cum unde ? Bineînțeles, tot la crâșma lui Nea Vasile ! Asta e plăcerea lui Fane, de a sta cu Costel și cu Manole, și de a le citi din presa mai sus amintită. În tot acest timp  Gică, chelnerul sau barmanul, sau mă rog, ați priceput voi despre cine e vorba, băiatul care servește de toate are grijă să nu le lipsească nimic. În dimineața asta Grigore poștașul i-a adus chiar acum ziarul lui Fane. Pe prima pagină a Adevărului Nou era titrat cu litere mari și groase : „ Cocoșul Mike, care a trăit 18 luni fără cap.”  Și de aici se porni o discuție ... Ce mai, pătimași oameni !

- Băi, Fane ! Dă-te dracului cu cocoșu ăsta a tău ! Nu se poate ! zise Manole.
- Și eu zic la fel. Unde dracu ai văzut tu cucoș să trăiască fără cap ? Nu poate omu’, darmite un amărât de cucoș, completă Costel.
- Băi, nu fiți mă, tăntălăi ! Dacă scrie la ziar, așa este. A fost un miracol ! spuse Fane, burzuluindu-se un pic la cei doi fiindcă nu era crezut.
- Hai mai bine să mai luăm un rând. Pentru ... cum îi zicea la balaurul ăsta fără cap ? întrebă Manole.
- Mike ! E cucoș din America, fraiere, nu balaur ! Balaur ești tu, se stropși Fane.
- Acu’ nu te supăra, băi Fane, da’ fără cap e numai congelați. Dai și tu Manolică o țuiculiță ? întrebă Costel. Hai, fă și tu o cinste pentru fratele tău.
- Giculeee ! Mai adă-ne un rând ! Pentru Mike, săracul, care și-a pierdut capul, strigă Manole.
- Pentru Mike, Manolică ! Tu-l în gură de cucoș, mai zise Costel și își aprinse o țigară.
- Dă-mi și mie o papiroasă dacă tot ți-am dat o țuică, îl rugă Manole pe Costel.
- Ia, frate !  Și Costel îi întinse pachetul de țigări. Gică, băiatul de la bar, veni cu sticla de țuică și le turnă în pahare, apoi plecă.
- Nu e niciunul congelat, continuă Fane discuția.Uite, să mor eu dacă nu așa scrie. Să vă citesc !
- Ia citește, mânca-ți-aș , zise Manole, și-i făcu cu ochiu’ lui Costel.
- Bine, mă, ia, fii atent ! făcu Fane și începu : „ Numit şi "miracolul Mike", cocoşul a supravieţuit după ce proprietarul a vrut să-l taie pentru cină. I-a retezat capul, însă pasărea nu a murit .”
- A dracului păsăroiul, începu să râdă Costel.
- Belea, băi ! Ce știi tu ? râse și Manole.
- Ce știți voi, ce știți voi, îi zeflemisi Fane.
- Ia, zi mai departe, spuse pufăind din țigară Costel.
- Fiți atenți ! „ Mulţi au crezut că este o farsă … “ Eee ? Ce mai spuneți acum ?
- Haide, bre, ne iei cu din astea ? Nu se dovedește nimic, îl întărâtă și mai mult Manole pe Fane.
- Stai așa, stai așa, că nu e gata ! Uite ce mai scrie : “ Era 10 septembrie 1945 când fermierul … L …loyd  …Olsen din  …Fru … “ nu se înțelege aicea ce scrie, adică din Colorado, deci SUA …  deci  “ a mers în curte pentru a prinde o pasăre care urma să fie trasformată în supă. Bărbatul a prins-o şi a vrut să-i taie capul cu toporişca, însă i-a ratat doar jugulara, lăsând o ureche şi o mare parte a creierului intactă. Conform unor relatări, în ziua decapitării eşuate, Mike a dormit cu capul său sub aripă.”
- Așa mai dormi și tu câteodată, măi Fane. Când tragi cu porcu, îți pui capu’ sub aripă și îi dai la jir, se hlizi Manole la Costel.
- Ce ești prost ! se stropși Fane la Manole.
- Băi, nu vă mai certați ! Spune clar că i-a lăsat jugulara la cucoșul ăsta blestemat, încercă să-i potolească Costel pe cei doi.
- Băi, Fane, las-o-n fasole ! Ultima dată ne-ai citit de găina aia care-a născut pui vii. Nu o fi fost călcată oare, de cucoșu’ ăsta a tău american, fără cap ? râse iar Manole. Costel îi ținu și el isonul.
- Cum dracu să trăiască fără cap, bre ? Ce ești nebun ? continuă Manole. Cu ce dracu ciugulea, dacă nu mai avea cioc, ai ? Este, Costele ? Tu poți să bei țuică Costele fără cioc ? se hlizi iar Manole.
Costel ridică paharul de țuică și-l dădu peste cap. Ochii i se umeziseră de satisfacție și de la tăria alcoolului.
- Nu pot … fără cioc … Ah, bună o mai fost ! zise ca pentru sine Costel, ștergându-se la gură cu mâna. Mai dai una , Manolică ?
- Gata, bre ! De unde să-ți mai dau ? îl repezi Manole.
- Las’ că știu că ai ! îi răspunse insinuant, Costel.
- Ce să am ? făcu pe nedumeritul Manole. Fane se uita la cei doi fără să intervină.
- N-ai fost ieri la Nea Vasile ?
- Și ce dac-am fost ?
- Păi … știi tu …
- Ce să știu ?
- Haide, bre ! Te-am văzut mai târziu cum lipeai afișe prin sat.
- Și ce dacă lipeam ? Am făcut-o că m-a rugat Nea Vasile.
- Bine, bine … Las-o jos, că măcăne ! mai zise Costel.
Fane se hotărî să intervină.
- Nu vă mai certați bre, de la niște afișe. Dă-o dracu de politică ! Noi să trăim ! Lasă Costele că-ți mai iau eu una. Giculee ! Mai adă o cinzeacă pentru Costel !
- Boier ai fost tot timpul, Fane ! se gudură Costel la acesta. Ia mai zi de cucoșul ăla, că-mi place.
- Adică ce vrei să spui ? zise cu năduf Manole și dădu și el pe gât paharul cu țuică.
Între timp Gică veni și-i umplu din nou paharul lui Costel. Manole nu-l lăsă să plece  și-i ceru să-i umple și lui paharul rămas gol.
- Gicule, umple și la mine ! Că Dumnezeu o fi făcut el prunul, da’ țuica, să știi de la mine, omu’ o inventat-o ! De om, pentru om ! Așa, umple-l bine ! Nu te sfii, că doar nu dai de la tine.
- Lasă bre, omu-n pace ! Pune cât trebuie ! îi ținu partea lui Gică, Fane.
- Mai ai cu cucoșu’ ăla ceva de zis sau e gata ? îl întrebă Manole pe Fane. Gică după ce îi umplu paharul și lui Manole se reîntoarse la bar.
- Mai e … Iaca vă mai citesc : “ După ce cocoşul a refuzat să moară şi chiar se ţinea după celelalte păsări  …”
- Băi, dă-te dracului ! Chiar așa ? Fără cap și umbla după găini ? Ptiu ! Să fiu al naibii dacă nu-mi place de cucoșul ăsta ! zise Manole.
- Seamănă cu tine ! încercă să glumească Costel.
- Adică cum ? Ce vrei să spui ? se înfierbântă Manole.
- Eeeh … mai zise Costel.
Fane nu se opri și continuă să citească.
- “ … deşi nu mai avea cap, proprietarul s-a gândit să aibă grijă de el în continuare: îl hrănea în fiecare zi cu pipeta direct prin esofag.”
- Du-te dracu băăă, cu cucoșu tău ! Ce eeeh, Costele ? Ce vrei să spui ? Că am ceva cu capu’ ? Zi, mă ? Ce legătură am eu cu cucoșu’ ăsta ?
- Ce tot o dai cotită, frate ? Știe toată lumea ! se-nverșună Costel.
- Ce știe mă ? Ce știe ?
- Nu te ia salvarea la două zile și te duce la spital că …
- Că ce ? Că ce ? Ochii lui Manole se înroșiră de furie. Așa mici, îl tăiau din priviri pe Costel.
- Las-o bre în sânge ! încercă să-i împace Fane. A zis și el că la curve nu trebuie să ai cap ca să mergi. Mare lucru !
- Ce curve, Fane ? Nicio curvă ! A zis că-s bolnav cu capu’ ! Nemernicu’ ăsta de i-am dat țuică să bea.
- Ce mi-ai dat, bre ? strigă Costel  la Manole. O cinzeacă ? Nu tu te dai pe lângă Nea Vasile să-ți scoată pensie de handicap ? Na, că am zis-o ! Auzi la el … pentr-o cinzeacă … Du-te dracu cu cinzeaca ta ! Eu nu ți-am dat țigări ?
- Grijania mă-tii de ordinar ! mai apucă Manole să zică și văzu negru în fața ochilor și nu mai auzi nimic. Furia îl rupse total de lume. Nici nu mai știu cum se lăsă jos de pe scaun și cum du-se mâna la cizmă și scoase un cuțit. Fane îl văzu cum se aruncă ca turbat, urlând, la Costel și abia reuși să-l împingă într-o parte. Cuțitul se înfipse în brațul lui Costel, care nici nu avu timp să-și dea seama despre ce se întâmplă. Simți doar durerea din braț și sângele care începu să curgă pe sub mâneca cămășii.
- M-a tăiat ! bîigui Costel spre Fane și abia atunci realiză acesta toată grozăvia. M-ai tăiat handicapatule ! strigă de vui toată bodega și luînd scaunul pe care ședea, Costel îl lovi în cap cu el pe Manole. Acesta icni sub lovitura primită și se prăbuși ca un bolovan pe podea. Imediat începu să se zvârcolescă și să facă spume la gură. Ochii bulbucați îi erau dați peste cap. Costel continuă să-l lovească pe Manole cu picioarele, în timp ce Fane se aruncă să-l oprească.
- Stai, Costele ! Stai ! Gata, mă ! Gata ! striga Fane.
- M-a tăiat, animalu’ ! M-a tăiat !  striga și Costel.
- Nu s-a-ntâmplat nimic, mă ! Nimic ! țipă Fane , strângându-l cât putea de tare pe Costel. Nimic !
Între timp Gică, băiatul de la bar, chemase ajutoare. Manole, după criză, zăcea inconștient pe podea.
- Ce e, Costele ? Ce-a avut Manole cu tine ? îl întrebă un consătean pe Costel.
- De la un cucoș, mă ! se liniști Costel sub strânsoarea lui Fane. De la un cucoș fără cap … Dă-mi drumul, bre,  îi mai spuse acesta domolit lui Fane.  Nu mai fac nimic !
- Ce dracu mă, ați înebunit ? îi răspunse consăteanul. De la o prostie ?
- Să nu mă spui lu’ Nea Vasile, Fane ! Să nu mă spui ! Te rog frumos, mă ! Știi că o să-i dea dreptate lu’ Manole, nu mie … Știi, nu ? îi mai zise Costel lui Fane.
- Tot o să afle, Costele, îi răspunse Fane. Tot o să afle … Nea Vasile află tot. Are cine să-i spună…
- Și cucoșu’ ăla până la urmă o murit ? mai întrebă Costel.
- O murit bre, dă-l dracului  ! O murit prin martie … Și Fane își ridică ziarul, Adevărul Nou, care în timpul încăierării căzuse pe jos.

          Nea Vasile a aflat bineînțeles totul. L-a ajutat pe Manole după ce acesta s-a-ntors de la spital să-și ia pensia pentru handicap. Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic  și Manole, și Fane, și Costel, s-au reîntâlnit  din nou la aceeași crâșmă a lui Nea Vasile. Prieteni …Vorba ceea, politica e politică și comerțu-i comerț. Oamenii plătesc ceea ce beau și trăiesc, indiferent cine naiba o mai fi președintele țării. Asta e … oameni pătimași .V-am mai zis ! Și da, era să uit, dar uite că nu am uitat, Grigore poștașul tot aici la crâșma lui Nea Vasile aduce Adevărul Nou. Pentru că și Fane a continuat să citească ziarul lui preferat …







luni, 24 martie 2014

Scurt-metraj, 4 - La cabinetul de O.R.L.

La cabinetul de O.R.L.

          După cum cred că știți deja, a avea probleme cu urechile e mai mult decât supărător, poate chiar să te pună în situații de-a dreptul jenante sau chiar imposibile. Asta pentru că auzul este una din porțile către această lume și chiar mai mult decât atât, zic unii, pe Dumnezeu mai degrabă îl poți auzi, decât îl poți vedea. Din această cauză, sfatul meu este, dacă vreți să mă ascultați, să vă duceți degrabă la primul semn de afectare a urechilor dumneavoastră la orice cabinet de otorinolaringologie, pe scurt O.R.L., și să vă  căutați. Pentru că vorba aia : cine are urechi de auzit, să audă !

          Cabinetul de O.R.L. al doctorului M. din orașul R., un oraș foarte frumos de altfel, micuț și cochet, cu câteva mii de locuitori, era foarte  aproape de piața orașului, în fosta policlinică de stat. Domnul doctor M. vine o singură zi pe săptămână la acest cabinet, mai precis miercuri, începând cu ora 14.00., să consulte pacienții care au fost programați din timp de către o doamnă asistentă. Astăzi  este miercuri și oamenii cu probleme medicale la urechi au venit deja, chiar și un pic mai devreme. Asta e ... obișnuința ! Mult timp în orășelul R. nici nu a funcționat vreun cabinet de O.R.L. . În holul de așteptare stau liniștiți pe scaune, și mai tineri și mai bătrâni, pacienții.

- Dumneavoastră ... tot cu urechile ? zise Moș Ion din Livezenii de Jos, către o doamnă mai în vârstă, venită cu nora sa, Diana, o fată foarte cumsecade.
- Ăăă ? zise doamna în vârstă.
- Tot cu urechile ? insistă Moș Ion. Cu urechile, maică ! Nu auzi ? Asta te întreb. Nu auzi ?
- Ce zice ? își întrebă nora, doamna în vârstă.
- Mamă, întreabă dacă nu auzi, țipă la ea nora.
- Ăăi ? Nu te aud maică !
- Dacă nu auzi ! Asta întreabă domnul, îi repetă nora.
- Nu aud, maică ... Ce spui ?
- Mama nu aude foarte bine, domnule, îi zise Diana lui Moș Ion.
- Aaa ... Așa da !  Moș Ion se foi un pic pe scaunul cu spătarul prea țeapăn pentru gustul lui și apoi continuă.
- E bun doctorul ăsta ... M. ? Știți ceva despre el ?
- Cred că-i bun, nu ? zise Diana. Altfel nu avea cabinet aici, în oraș, nu ?
- Știu și eu ... zise Moș Ion. Ați auzit de Tănase ?
- Tănase ? Care Tănase  ? se miră Diana, fata cumsecade.
- Ce zice, o întrebă  bătrâna doamnă pe nora sa.
- De unul, Tănase, mamă ?
- Eeee, oftă bătrâna. De unde atâta mătase, maică. Nu prea se mai găsește acuma mătase.
- Tănase, doamnă  ! Tănase ! strigă Moș Ion.
- Nu mai țipați la ea, că nu prea aude, îl apostrofă Diana pe Moș Ion.
- Asta e ! Tănase a fost și el la un doctor ...  și a murit, mai zise, insinuant,  Moș Ion , care deși era îmbracat cu haine de la oraș, era după cum v-am mai spus înainte, din Livezenii de Jos, un sat uitat pe dealurile pline de vii de lângă orășelul R. .
- La doctorul M. a fost ? întrebă Diana pe Moș Ion.
- Nu ! La altul, da tot doctor era și ăla. Înainte dacă mureai la doctor, plătea amendă doctorul ... Acuma le moare lumea și ei vor să le mărească salariile. Păi, e bine așa ? Noi murim și ei cu banii ?
- Ar trebui să-i penalizeze, nu ? zise Diana.
- Nu te aud ! zise bătrâna doamnă, către nora sa.
- Să-i penalizeze ! Pe doctori ! strigă către soacra sa, Diana.
- Nu te aud ! repetă bătrâna.
- Să le ia banii, mamă ! La doctori ! Banii !
- Eiii, anii ... trec anii, maică !
- Nu prea aude bine, doamna, zise Moș Ion către Diana, fata cumsecade.
- După cum vezi, nu prea aude, îi răspunse Diana.
- Da câți ani are doamna ?
- Merge spre 90 ...
- Buuun ! Unde n-apuc și eu 90 !
- Da matale ?
- Eu ? Fac 64 peste 2 luni .
- Mulți înainte !
- Ce zice ? își întrebă bătrâna doamnă, nora.
- Mulți înainte, mamă ! I-am urat mulți ani înainte !
- Nici înainte nu o fost mai bine, maică, zise bătrâna.
- Cât o fi o spălătură la urechi aicea, o întrebă Moș Ion pe fata cumsecade.
- Probabil depinde ... o ureche sau amândouă ... nu e la fel, nu ? îi răspunse Diana.
- Adică ... două ... să fie mai scump ? se burzului în el, Moș Ion.
- Păi, nu ? răspunse fata cumsecade.
- Mai bine mă duceam la medicul de familie. Ce, el nu are și el o seringă din aia mare pentru urechi ? Ar trebui să aibă !
- Poate are, da aici se uită și în urechi, zise Diana.
- Eu nu am bani, se semeți la fata cumsecade Moș Ion. Eu îi zic să-mi facă numai juma’ de spălătură ... sau să-mi spele numai o ureche ! Asta e !    De unde atâția bani ? Îi zic să se uite în urechi și numai dacă-i musai nevoie, să-mi facă ! dacă nu, nu ! Eu nu fac banii cu ciocanul.
- Dacă nu e nevoie, nu-ți face, nu ? îi răspunse fata cea cumsecade.
- Știu și eu ... mai apucă să zică Moș Ion, și ușa de la policlinică se deschise și doctorul M. intră.
- Bună ziua la toată lumea ! salută acesta.
- Bună ziua, domnu doctor, îi răspunse Diana, fata cea cumsecade.
- Să trăiți ! îl salută și Moș Ion pe doctorul M. ridicându-se de pe scaun și scoțându-și pălăria. Cu respect !
- În maxim cinci minute încep consultațiile. Numai să-mi pregătesc lucrurile, mai zise domnul doctor M. și intră în cabinet.
- Cumsecade doctorul M., foarte cumsecade, zise Moș Ion, așezându-se din nou pe scaunul cu spătarul țeapăn.
- Ce zice ? Ce zice ? își întrebă bătrâna doamnă, nora.
- Zice că e cumsecade domnul doctor, mamă ! strigă Diana la una din urechile bătrânei.
- Așa e , maică . Așa e, clătină afirmativ din cap bătrâna.  Nu prea aud ... nu prea aud ce zice lumea ...
- Totuși ... o fi bun doctoru ăsta  ? Ce știți ? Ați mai fost la el ? Că alți bani ca să dau pe urmă la altu’, nu mai am, zise Moș Ion.
- Mama a mai fost, zise Diana.
- A mai fost ... mda ... spuse ca pentru sine, Moș Ion.
- Ce zice, maică ? Ce zice ? întrebă bătrâna.
- Zice dacă ai mai fost pe aici, mamă ? Dacă ai mai fost !
- Post ?! Da păi cum, mamă, țiu postu, cum să nu țiu postu, că-i păcat, mamă, e păcat.  Și își făcu evlavios cruce, de mai multe ori. Cum să nu țiu postu, Doamne, iartă-mă !
- Deci ... a mai fost și ... tot nu aude ... zise Moș Ion , uitându-se la bătrâna doamnă. Apăi, eu cred c-am să plec.
- Nu rămâneți să vă consulte, se miră Diana.
- Ce să mai rămân, doamnă dragă ! Pentru ce ? Nu vezi că soacra matale a mai fost și tot nu aude. O spălătură în urechi îmi fac și singur, la o nevoie ! La revedere !
Moș Ion se ridică semeț de pe scaun și înainte să plece mai zise.
- Așa-i cu doctorii ăștia ! Nu știi niciodată peste cine dai, da’ banii ți-i iau ! Bună ziua !

          Cam atât am avut de spus vis-a-vis de cabinetul de O.R.L. al doctorului M. din orășelul R. . Poate prin alte locuri o fi altfel, nici nu mă îndoiesc de asta. Căci nu-i așa, totuși se spune, cel puțin de către unii, că pe Dumnezeu mai degrabă îl poți auzi, decât îl poți vedea.