luni, 17 februarie 2014

Despre munca de cercetare a foamei la un institut - scenetă

Despre munca de cercetare a foamei la un institut

Un birou al unui director de la Departamentul Studierii Postului Negru din cadrul Institutului de Cercetare a Foamei. O zi de lucru. Domnul director răsfoiește un dosar, după care, nemulțumit, pune mâna pe telefon și formează un număr.

- Alo ? Trimiteți-mi-l la mine pe domnul Minciunică. Urgent !

Închide telefonul.

- Cum e posibil, domnule … ? Cum e posibil ? Atâta muncă și energie să se ducă pe apa sâmbetei …

Intră domnul Minciunică.

- M-ați chemat ?
- Intră, Minciunică. Ia un loc !

Domnul Minciunică se așează.

- Uite de ce te-am chemat ... Trebuie să refaci dosarul de la început.
- De ce, domnule director.
- Uite de aia ! Pentru că ești incompetent ! Cum se poate, domnule Minciunică, să tratezi cu atâta ușurință statistica ? Trebuia să studiezi efectul postului asupra neuronului  motor periferic și dumneata ai scris despre efectul postului asupra neuronului motor central ! Trebuie să refaci studiul. Imediat !
- Dar e despre neuronul motor periferic, nu central, domnule director.
- Dumneata mă înveți pe mine ? Ia uite aici. Deschide dosarul. E adevărat că ai mâncat un covrig în prima zi de studiu ?
- Doar în prima zi, domnule director … pe urmă …
- Pe urmă, ce ? Ai mâncat sau nu covrigul ?
- L-am mâncat, domnule director…
- Eee, dacă la-i mâncat, atunci toate datele tale sunt despre neuronul motor central, nu despre cel periferic. Trebuia să nu mănânci nimic !
- Nimic ?!
- Absolut nimic ! Cum ai vrea să intre în repaos neuronal motor central, mmm ? Cum se poate mima la om starea de hibernare de la urs ? Adică, omul să doarmă și să nu mănânce nimic ? Explică tu asta ? Știi tu ce importantă este această primă fază a studiului ?
- Știu, domnule director …
- Ba eu cred că nu știi ! Cum să mănânci covrigul, Minciunică ? Cum ai putut să fii atât de inconștient ? Nu știai că modifici nivelul concentrației de covrigi la nivel cerebral ? Uite în studiul tău ai modificat și concentrația de dopamină și de serotonină. Ca să nu mai vorbim de dezastrul pe receptorii GABA. Ai modificat toată harta neurotransmițătorilor. Și de concentrația de sodiu ce mai zici ? Era cu sare covrigul, nu-i așa ?
- Cu sare, domnule director …
- Cum ai putut domnule ? Dacă era pâine goală, mai treceam cu vederea, și nici atunci, dar cu sare ?
- Numai cu sare aveau, domnule director. Altfel nu aveau.
- Am văzut că a crescut și nivelul de opioizi, ceea ce cred că ți-a oferit o mare satisfacție. Să nu-mi spui că erau și cu mac ?
- Cu mac, domnule director … cu susan  …m-am gândit … că …
- Extraordinar ! Extraordinar ! Domnule, tu știi ce vorbești ? Covrig cu mac ? Chiar cu mac, domnule ?
- Și cu sare, domnule director …
- Nu-mi mai pomeni de sare ! Măcar taci și nu-mi mai pomeni de sare ! Și nici de mac ! Face o pauză. L-ai mâncat gol ?
- Adică …cum ?
- Pe stomacul gol … sau ai băut și apă, după … ? Și să nu mă minți, Minciunică, că se vede tot la dosar, ai înțeles ?
- Pe onoarea mea, gol l-am mâncat, domnule director !
- Dimineața ?
- Dimineața, domnule director.
- Îhî … Poate o să folosim totuși probele astea … doar dacă …
- Dacă … ?
- Nu ai apucat să faci … ?
- Ce să fac ?
- La … la baie … ?
- Am făcut, domnule director !
- Eee, atunci să fii sănătos, Minciunică ! Și dosarul ăsta  … poți să-l arunci la gunoi !

Îl aruncă la gunoi.

- Minciunică …
- Da, domnule director !
- De data asta primești doar un avertisment verbal, ai priceput ?
- Mulțumesc, domnule director ! Nu o să se mai repete. Vă promit !
- Uiți de covrigi, uiți de toate … trei zile ! Ne-am înțeles ? Post negru, trei zile ! Trebuie să pătrundem adânc în biochimia hibernării ursului, înțelegi ? Fiindcă dacă putem comuta metabolismul unui om activ pe hibernare, putem scăpa de foame omenirea. Vezi de ce e așa de important pentru noi să nu mănânci nimic, nici măcar covrigi ?
- Văd, domnule director.
- Bine. Poți să pleci !
 - Să trăiți !

Domnul Minciunică pleacă. Directorul pune iar mâna pe telefon și formează un alt număr.

- Să vină la mine domnul Gogonel. Imediat ! S-a înțeles ?

Directorul scoate alt dosar și se uită în el. Intră în birou domnul Gogonel.

- M-ați chemat, domnule director ?
- Ia loc, Gogonel. Te-am chemat pentru raportul pe care mi l-ai făcut săptămâna trecută.
- Ăla cu veverițele ?
- Da, Gogonel, ăla cu anxietatea la veverițe.
- De fapt … anorexia nervoasă la veverițe .
- Mă rog, cum spui tu … adică nu e cum spui tu ! Păi, bine domnule Gogonel, dumneata scrii în raport, că veverița canadiană era la începutul testului calmă.
- Păi ... era calmă, domnule director ...
- Cât de calmă ?
- Știu și eu ...
- Dădea din codiță ?
- Era cam apatică ce-i drept ...
- Domnule Gogonel ! Răspunde la întrebare ! Dădea din codiță sau nu ?
- Dădea un pic, domnule director.
- Deci e posibil să fi fost bolnavă. Apatia sau nervozitatea extremă la veverița canadiană e un semn de boală.
 - Nu era nervoasă, domnule director.
- Era vioaie ? Activă ? Curioasă ?
- Mai mult dormea ... dar numai la început ! Pe urmă a fost curioasă.
- Ai ținut-o singură în cușcă ?
- Nu, mai era una, domnule director.
-  A doua era sociabilă ?
- În primele zile, da ... adică mâncau împreună, se jucau împreună, se ... înțelegeți ... tot împreună ...
- Cum adică se ... ?
- Păi, se ... că una era mascul și alta femelă.
- Ce-ai făcut, Gogonele ... Tu îți dai seama ce ai făcut ? Ai stricat testul !
- Ce-am făcut, domnule director ? Cum am stricat testul ?
- Păi, anxios era masculul, Gogonele ! Nu mai mânca, fiindcă femela a căzut gestantă. Trebuia să faci grupuri de femele și grupuri de masculi. Așa, s-a dus dracului tot testul ! Ai încercat să ridici masculul, ținându-l de coadă ?
- Nu, domnule director ...
- Nici să nu încerci ! Se descarcă hormoni de stress și își leapădă coada. Se modifică tot tabloul biochimic și rămâne și fără coadă.
- Lăsați domnule director, că-i crește la loc !
- Tocmai asta e, Gogonele, că nu-i mai crește ! Nu-i mai crește deloc ! Hai, gata ! Deocamdată îți dau doar o mustrare verbală. Du-te și refă tot testul ! Ne-am înțeles ?
- Am înțeles ! Veverițe de același sex, vioaie, nu prea nervoase și curioase !
- Bine, domnule Gogonel. Poți pleca ! Hai, du-te !
- Să trăiți, domnule director !

Domnul Gogonel iese. Domnul director formează din nou un număr de telefon.

- Să vină la mine Gogoașă ! Închide telefonul. Dacă o ținem tot așa ...

Intră domnul Gogoașă.

- M-ați chemat !
- Ia un loc, Gogoașă !
- Mulțumesc !
- Gogoașă ... am aflat de dorința ta de a pleca de la Departamentul Purici, muște și păduchi ... E adevărat ?
- E adevărat, domnule director !
- De ce, Gogoașă ?
- Domnule director, cum să vă spun ... e prea multă liniște  ! Cu muștele, mai treacă meargă, mai bâzîie, da puricii și păduchii te aduc la disperare. Nu mai pot ! N-ai cu cine schimba o vorbă. Dumneavoastră știți ce rată de suicid e la cei care lucrează cu puricii !
- Cu puricii e nasol ! Ai dreptate ! Te exasperează. Ăștia sar de abia îi poți urmări. Un păduche îl prinzi repede.  Ce să-ți spun ? Cu puricii am început și eu ca cercetător-debutant. Așa e cu primii veniți în institut.
- Nu e nasol, e foarte nasol, domnule director ! N-am mai mâncat de aproape o săptămână.
- Gogoașă, așa îți educi foamea. Toți am trecut prin asta ! Nu tu ai vrut la cercetare ?
- Eu înțeleg, domnule director ... dar vă rog să mă înțelegeți și dumneavoastră pe mine.
- Stai și tu la început mai mult cu muștele. Până te obișnuiești. Pe urmă treci la păduchi, și abia la sfărșit cu puricii. Voi tinerii aveți prea mult entuziasm și faceți exces de zel ! Vă aruncați direct la purici. Nu se poate nici așa !
- Măcar dați-mi un câine, domnule director !
- Gogoașă ! Zău ! Dacă nu-ți revii, o să trebuiască să renunțăm la tine ! Noi suntem un institut serios. Cum adică să-ți dăm un câine ? Puricul de laborator, de asta e de laborator ! Nu trebuie să se întâlnescă niciodată cu altcineva, decât cu laboranții, nicidecum cu un câine ! Ia revino-ți ! Uite cum facem ... Ții post în continuare până faci șapte zile, după care îți recoltezi mostrele de sânge, folosind puricii care sar cel mai puțin. Dacă faci asta, promit să te mut la Departamentul Păsări mici și foarte mici. E bine ? Hai, că nu mai ai mult ! Curaj !
- Mulțumesc, domnule director ! Să trăiți !
- La revedere !

Domnul Gogoașă iese.

- Și când te gândești că mai ieri eram și eu la Departamentul Purici, muște și păduchi ...

Domnul director formează un alt număr de telefon.

- Alo ? Pizzeria Rossini ? O pizza extra-large, vă rog ! Da, tot așa ... specialitatea casei ! Cu de toate ! O aduceți la Institutului de Cercetare a Foamei, da … pe strada Mezelarilor, la numărul opt … da ! … la etajul doi … spuneți să vă-ndrepte spre Departamentul Studierii Postului Negru … da … Mulțumesc ! Pune receptorul jos . Doamne, ce foame am ! Trebuie neapărat să-i investighez tabloul biochimic.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu