miercuri, 12 noiembrie 2014

Dela Dorel scrie către văru Costel, căutând un cretin

Dragă Costele,

Sunt eu. Da. Dorel. Dela Dorel. Văru tău ? Ai ghicit ! Costele, mi-e dor de tine. E plină lumea de deștepți. Care mai de care mai jmecher. Vreau să mai văd și eu și să aud un cretin. Un cretin ! Că nu mai găsești un cretin nicăieri. De aia îți scriu și mi-e dor de tine, că nu mai pot. Altă dată era prostul satului, dar acum e toți la oraș. Orașul ne-a înghițit pe toți proștii care mai eram. Înțelegi ? Hai, că nu e greu. Sau e greu ? Uite, de asta îmi place să vorbesc cu tine. Fiindcă mă contrazici. Îmi dai idei. Mă pui pe gânduri. Eu vreau progres, nu consens. Cu cretinii e toți la fel. Diferit. Tu zici una. Ei înțeleg altele. Tu le vorbești la ei pe limbajul lor, și ei nu înțeleg nimic. Adică, pe dos ! Înțelegi ? Asta îmi place la tine. Că nu înțelegi. Și caut explicații și nu găsesc. Și iar caut. Și iar nu găsesc. Până la urmă tu îmi dai soluția. Că e totul degeaba ! De fapt, proștii, deși există, nu există ! Pentru că nu înțeleg, că nu există. Dar există ! Ca și cum ar exista ! Înțelegi ? Știam eu. Imbatabil răspunsul tău. Se vede că nu ești cretin. Ai înțeles tot ce ți-am explicat eu. Și eu explic ca la proști, ca să poată înțelege și ei. Înțelegi ? Mă bucur ! Știam eu. Am vorbit la alții mai proști ca tine și n-au înțeles. De aceea ți-am scris ție. Poate găsești un cretin cu care să pot discuta și eu. Nu că m-aș plictisi cu tine. Nu ! Pentru alternanță și culoare. Mai bem ceva. Mai vorbim. Iar mai bem ceva. Iar mai vorbim. De una , de alta. De femei, adică. De una, de alta ... Pricepi, că doar ești bărbat. Nouă, bărbaților, doar să nu fii cretin, să nu-ți placă să vorbești de una , de alta. Și la urmă și un pic de politică. Chiar, tu mai votezi ? Încă ? Ești tare. Nici eu ! Votul tău să fie egal cu al meu, mai înțeleg, dar al meu cu al tău, n-aș crede. Nu te supăra, da ăsta-i adevărul. Suntem diferiți. Și pe urmă am fost de acord amândoi că nu e cușer ca votul unuia deștept să fie egal cu al unui cretin. Și cretinii, deși stau ascunși - ți-am zis că ne-a înghițit orașul – suntem mulți. Deși părem puțini, fiindcă nu ne găsesc, deși dacă stau bine și mă gândesc, nu prea ne caută nimeni, cel puțin pe mine, și e păcat, fiindcă suntem mulți, dar deghizați în deștepți. De aia eu nu dau de ei și ei de mine. Înțelegi acuma de ce te am aproape numai pe tine ? Hai să vii pe la mine să bem ceva ! Ce altceva am mai putea face ? Mai avem noi ce să facem ceva ? E degeaba totul ! Avem o singură viață. Și ei ne-o iau de cretini și nimeni nu-i contrazice. Pentru că e pe degeaba. Aș vrea să fim cu adevărat proști, fiindcă cu proștii nu e bine să te pui. Mai bine prost, decât cretin, nu ? Cretinul, totuși, e mai prost ca prostul, fiindcă e și emotiv. Plânge ușor. Râde ca un cretin. E voios, când ar trebui să nu trebuiască. Beau mult. Vorbesc de una, de alta. Și ca să fie prostia mai mare, votează la fel ca toți deștepții. Cu ștampila ! Nu există ștampilă de prost și ștampilă de deștept. E la fel toate. Oare de ce ? Nu știu de unde îmi vin ideile astea. E aiurea să-ți vină idei. Se umple capul de idei. Se amestecă și se turbă. Și n-ai coș de gunoi să dai empty . Și ele se adună, se adună, până când ți-am zis, se umple capul și nu mai e loc. Și atunci nu mai vine nici o idee, că nu mai ai unde să o arunci. Și devii cretin. Un sentimental fără idei. Care bea mult. Vorbește de una, de alta ... despre femei, adică ... și ... Costele, ce să-ți mai spun, că am rămas fără idei. Hai, mai bine să vii să mai bem ceva, să vorbim de una, de alta ... Știi tu. Despre femei. Nu ca acum. Ca atunci când eram tineri și deștepți. Nu plini de idei. Vino ! Nu vreau să-mi pierd vremea cu unul mai prost ca tine.

Cu drag și cu voie bună, al tău Dela Dorel, văru tău neînțeles.


P.S. Ai înțeles de ce te-am chemat ? 


miercuri, 29 octombrie 2014

Octombrie, 2014, File de jurnal, 8.

Octombrie, 2014, File de jurnal, 7.

Cea mai importantă decizie pe care trebuie să o ia un om în viață : ” Este Universul un loc prietenos ?”. Einstein a pus această întrebare .  Pentru mine e cutremurătoare. Dacă e “ neprietenos “, atunci trebuie să acceptăm că e cinic. În orice clipă se poate termina totul. Lumea noastră e la discreția Naturii. În același mod în care, nici nu știu dacă firesc sau nefiresc, un copil moare, o lume poate să dispară. Când privești Universul și vezi explozia unei supernove, dispariția unei planete sau orice altă catastrofă astronomică, îți dai seama cât de fragilă e lumea noastră în fața puterii Naturii. Legile ei ne pot apăra sau ne pot strivi în aceeași măsură.  Oricând. Atât de mare e forța care ne stăpânește și atât de slabi suntem noi. La scara Universului suntem un fir de praf.  Și ce-i pasă  Naturii că acest fir de praf a rodit ? Fructul e doar o formă. Substanța nu se va pierde. Totul se va întoarce la origini. Materia în punctul ei de început este nemuritoare.  În drumul său, organizându-se în același timp și ordonat și haotic, sub imperiul legilor și al hazardului, pierzându-se într-un număr neștiut de încercări, până la urmă devine substratul unei conștiințe. Conștiința. Ea de ce s-ar pierde ? Care ar fi atunci sensul vieții ? Care ar fi sensul materiei ? Care ar fi sensul acestui Univers ? Contemplarea adevărului ? O minune într-o clipă palpabilă de mister ? Dar până și acest Univers e o formă și pentru că e o formă, moare. Moare pentru că e și el născut. Va îngheța ? Se va prăbuși în sine ? Forma este cea care dispare întotdeauna. Dispare, dar trecând mereu în altă formă. Ca într-un dans. Poate ăsta e dansul lui Shiva. Dar dacă energia mișcării se consumă, ce va purta mai departe materia ? Viața conține sigur în ea ca principiu mișcarea .  Prăbușirea în haos va naște din nou, mereu, energiile unui nou început. Trupul ciopârțit al lui Osiris va fi adunat și reîntregit la loc. Reînvierea. Eterna reîntoarcere. Forma e supusă  morții și schimbării. Fiindcă un trup va rămâne mereu. Din ce în ce mai subtil. Până la ultimul. Apoi … substanța ! Forma de manifestare a vieții însăși. De la un capăt la celălalt, un fir neîntrerupt străbate toată această zbatere. Conștiința. Și posibilitatea acesteia prin creație de a se vedea pe sine însăși și de a se bucura.

Da.  Întrebarea asta ascunde ceva cutremurător. Dacă Universul e prietenos, înseamnă că ne păzește. Înseamnă că  ne-ar  putea ierta,  atunci când legile Naturii ne-ar strivi. Ar schimba pentru noi regulile. Acele reguli pe care cu atâta ardoare le căutăm și le punem piatră unghiulară în arcada umanității. Cum ar putea accepta fizicianul, omul de știință,  o minune ? Văzând o poartă deschisă în prăbușire ? Este Universul prietenos ? Este vechea întrebare, reformulată mai subtil : Există Dumnezeu ? 




sâmbătă, 11 octombrie 2014

Biletul de tren

Biletul de tren

Omul se duse repede la ghișeul din gară să cumpere un bilet de tren.

- Bună ziua !
- Bună ziua ! i se răspunse.
- Dați-mi, vă rog, un bilet până în Împărăția cerurilor.
- Până unde ?
- Până la Împărăția cerurilor !
- Aaa ... zise funcționarul. Nu mai sunt. S-au terminat.
- S-au terminat ?! Nu se poate !
- Pe cuvânt vă spun că s-au terminat ! Ieri  s-au terminat.
- Nimeni nu poate să știe asta. Vă rog să mai căutați. Îmi convine și la clasa a II-a.
- Domnule, nu v-am zis că s-au dat ! Încercați la aeroport. Poate găsiți cu avionul.
- Se merge și cu avionul ?
- Păi, dacă e spre ceruri ? S-ar putea, nu ? Eu zic să-ncercați !
- Bine ... Mulțumesc !

Omul se repezi ca un apucat spre ieșirea din gară și se sui în primul taxi.

- Unde mergem ? îl întrebă șoferul.
- La Împărăția cerurilor ! îi zise omul, măcinat de gânduri.
- Hai, domle ! Îți bați joc de mine ? Nici nu am atâta benzină să te duc până acolo !
- Mă scuzați, își reveni omul. La aeroport am vrut să zic !
- Așa da !

Taxiul se puse în mișcare și după circa douăzeci de minute se opri în fața aeroportului. Omul plăti și se îndreptă iute spre casa de bilete. Ajuns acolo se lumină la față când văzu doar doi, trei oameni, stând la rând. Se așeză și el, cuminte și plin de speranță.

- Bună ziua ! Ce doriți ? îl întrebă  funcționara.
-  Bună ziua ! Un bilet, vă rog, spre Împărăția cerurilor.
- Împărăția cerurilor ? Să vedem ... Ne pare rău ! Ieri a fost ultima cursă. Trebuia să mai fie și azi una, dar compania a anulat-o din lipsă de călători.
- Nu se poate ! Nu se poate ! Eu ce sunt ? Eu nu sunt un călător ? Vă bateți joc de noi ! Asta faceți ! Vreau neapărat să ajung azi în Împărăție. Anunțați-i că le cumpăr toate biletele numai să pună cursa înapoi.
- Ne pare rău, spuse funcționara zâmbind, dar avionul a plecat deja spre o altă destinație. Politica companiei. Ne cerem scuze, dar din păcate nu vă putem ajuta.
- Și unde a plecat ?
- Unde pleacă de ieri seară toate cursele. Scrie și sus pe tabela electronică de afișaj.

Omul își îndreptă privirea în sus și i se făcu rău. Nu existau decât curse spre iad, unele într-adevăr cu escală în purgatoriu.
Londra- Purgatoriu- Iad. Moscova – Iad. Paris- Iad. Roma- Purgatoriu- Iad... Și tot așa. Nu mai exista nicio speranță. Totul se învârtea în capul lui. Dacă nu s-ar fi dus la muncă ieri, ar fi prins un loc, dar așa ... Funcționara îl trezi din vâltoarea gândurilor.

- Încercați cu americanii sau mai bine cu rușii, la cosmodrom, că sunt mai aproape. Există un zvon că ar lansa o rachetă spre Împărăția cerurilor. Altă șansă nu aveți, din păcate ... E numai pentru întârziații ca dumneavoastră, dar  privilegiați. Dumneavoastră sunteți un privilegiat ? Să vă dau un bilet spre Moscova – Iad , cu escală la Baikonur ? Decolarea este peste 45 de minute.
- Dați-mi ... spre ... Moscova ... mai bîigui omul. 

Plăti biletul și se duse să se așeze pe o bancă în sala de așteptare. Acolo adormi. Se trezi după un ceas. Moscova ! Avionul ! fu primul său gând. Nu avea nici un bagaj așa că fugi direct spre controlul de securitate. Prezentă actele la control. Nu avu probleme. Trecu alergând de duty free, până ajunse la poarta de îmbarcare. Aici răcni ca un apucat.
- Moscova ? Baikonur ! Avionul de Moscova !

L-au luat cei de la securitate și l-au dat afară cu forța. În fața aeroportului aștepta deja o ambulanță. În timp ce el se zbătea răcnind : Moscova, Împărăția cerurilor, avionul ! un asistent medical l-a sedat. De aici omul nostru nu și-a mai adus aminte nimic. S-a trezit într-un pat de spital.

- V-ați trezit ? îl interpelă o asistentă drăguță.
- Unde sunt ? zise omul.
- La spital.
- De ce sunt la spital ?
- Nu vă mai aduceți aminte nimic ? Asta e bine, spuse asistenta.
- Trebuia să ajung undeva ... nu-mi aduc bine aminte ...
- Aveați un bilet de tren în mână când v-au adus la noi.
- De tren ?! Nu ... de avion ?
- Lăsați, mai bine discutați astea cu domnul doctor. Mai târziu . Odihniți-vă acum !

Asistenta plecă. Dar înainte, ia mai dat să înghită o pastilă mică și roz. A adormit din nou. Când s-a trezit era dimineață. Știa asta după lumina intensă din salon. L-au dus la domnul doctor în cabinet.

- Știi unde te afli ?
- La spital, zise omul, amintindu-și de asistenta drăguță.
- Știi cine ești ?
- Un ... om ... zise omul.
- Știi de ce ești aici ?
O liniște groasă se așternu între el și doctor.
- Moscova ? Îți spune ceva ?

Omul atunci își aduse aminte.

- Nu am vrut decât un bilet spre Împărăția din ceruri ...
- Cu racheta ?! De la Baikonur ?
- Cu ce se putea ... Am vrut cu trenul, dar se terminaseră ...
- Aha ... Și ți se pare normal să ajungi în Împărăția din ceruri cu trenul sau ... cu racheta ?
- Eram disperat ...

Doctorul deschise sertarul și scoase un bilet de tren.

- Uite, ăsta e biletul care a fost găsit la tine. Un bilet de tren, nu de avion. De fapt ... tu nici nu ai părăsit vreodată gara.

Omul luă biletul și se uită la el.

- E până la Făurei, zise doctorul. Acum ți-aduci aminte ?
- Se poate pleca în Împărăția din ceruri și de la Făurei, zise omul.

- Mda ... spuse doctorul sigur pe el și apăsă pe un buton ascuns.

 Doi infirmieri l-au luat pe om și l-au dus înapoi în salon. Au mai trecut câteva zile. Apoi o săptămână . Două săptămâni. Până a recunoscut că el pleca de fapt la Făurei. Că nu a fost vorba nici de Moscova, nici de vreo rachetă, nici de Împărăția din ceruri. Se liniștise. Ce nebunie pe capul omului. Cu tehnica nu poți ajunge nicăieri. Doar, poate până la Făurei. Auzi la el, ce vrea omul ... Împărăția din ceruri ... Cu trenul ?! Dacă ar putea să cumpere bilet ...



joi, 11 septembrie 2014

Septembrie, 2014, File de jurnal, 7.

Septembrie, 2014, File de jurnal, 7.

( continuare )

Trup ... Inimă ...  

Inima ... Tot principiu feminin. Aici se produce nașterea imaculată în om. Inima curată, ca și Pământul, devine prin dragoste la rândul ei pururea Fecioară și Mamă. Aceleași caracteristici. Același tipar. Iubește pe toți cu aceeași dragoste. Se dă tuturor, dar în curățenie, rămânând neschimbată. Când Duhul Fiului trimis de Dumnezeu-Tatăl, îmbrățișează o astfel de inimă, pururea fecioară, o inimă curată, are loc nunta regală și nașterea Ființei. A lui Hristos. Inima este Maica noastră și a Domnului, Trupul ... Pământul în care rodește bobul de grâu ...

Numai în același sens ezoteric pot înțelege pe gnosticii creștini de la începuturile creștinismului, cu a lor " Fecioară "  , dar în același timp și " Curva curvelor ".  Nu este vorba numai de preschimbarea firii umane, ca la Sfântul Ioan Gură de Aur . 

" Dumnezeu și-a dorit pentru sine o desfrânată. Da, o desfrânată ! Despre firea noastră omenească vorbesc. El era Înalt, ea umilă. Înalt nu ca statură, ci ca fire. Întru totul curat era, ființa Lui, neprihanită, iar firea Lui, fără de stricăciune.[...] El atât de mare și preaînalt, Și-a dorit pentru Sine o desfrânată. De ce? Pentru ca să o schimbe din desfrânată în fecioară. [...] Fiică a demonilor era deci mai înainte, fiica a pământului, nevrednică și pentru pământ. Acum devine fiică a Împaratului. Și aceasta pentru ca așa hotărea Cel ce o iubea așa de mult. Pentru că cel ce iubește nu se intereseaza de purtarea celuilalt. Cel ce iubește nu vede lipsa de frumusețe. De aceea se numește dragoste, pentru că iubește și ceea ce este urât. Așa a făcut Hristos. A văzut o urâciune, S-a umplut de dragoste pentru ea și a înnoit-o a făcut din ea ființa nouă. "  zice Sfântul Ioan Gură de Aur (1).

Aici, accept întru totul ce spune acesta, dar merg și mai departe, spre noi înțelesuri. Tâlharul de pe cruce dobândește Împărăția într-o clipă, prin transmutarea  inimii sale. "  Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniți, Îl hulea ... [...] Și celălalt, răspunzând îl certa ...[...] Și zicea lui Iisus : Pomenește-mă Doamne, când vei veni în Împărăția Ta. "  ( Luca, 39-42 ) . Pentru că ni se cere foarte clar o schimbare a veșmintelor pentru a ne uni cu Hristos. Tâlharul cu inima bună a crezut în Hristos și a făcut cu fapta voia Tatălui. "  Că aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. " ( Ioan, 6,40 ).

Hristos ne-a iubit pe toți, așa cum suntem prin firea trupului pământesc, cel care poartă păcatul originar. El a văzut lumina din noi și ne-a dat iubirea care să preschimbe totul. Nu numai firea, ci și "trupul.

Iar și iar, călătorind cu înțelesul pe un alt nivel și mai înalt, vedem Noul Adam, Ființa,  care se va naște purtând de data aceasta cu "trupduhovnicesc, duh dătător de viață.
"  Precum și este scris : Făcutu-sa omul cel dintîi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viață. "  ( 1, Corinteni, 15,45 ).
Trup curat, trup de lumină ... " Sînt și trupuri cerești și trupuri pământești; dar alta este slava celor cerești și alta a celor pământești. "  ( 1, Corinteni, 15,40 ).

"  La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul. "  ( Facerea, 1,1 ). Masculin ... Feminin ... Tot ce se naște e de la început și masculin și feminin.

"  Și am văzut cer nou și pământ nou. Căci cerul cel dintâi și pământul cel dintîi au trecut ... "  ( Apocalipsa, 21,1 ). 

În loc de epilog ... Din nou : Feminin ... Pământul, apoi Trupul, apoi Inima, dăruindu-se tuturor, prin dragoste, fiind a tuturor. Neschimbată în timp, mereu curată, Ea este astfel și  Mireasă și Fecioară și Mamă. " Cât de frumoasă ești tu, draga mea, și fără nici o pată. "  ( Cântarea Cântărilor, 4,7 ).
Trupul preacurat al luminii, îmbrățișat în Duh, prin iubire, născând pe fiii Luminii.
"  Să fie lumină. "  ( Facerea, 1,3 ).
Începutul și sfârșitul ... Hristos, Lumina Lumii, și noi ai Lui.

Aceasta este puterea Dragostei și puterea principiului feminin.
          Și aceasta e cheia pe care v-o ofer : Feminin- Negru- Pământul - Trupul- Inima- Fecioara- Mama - ... - Ea.




duminică, 7 septembrie 2014

Septembrie, 2014, File de jurnal, 6.

Septembrie, 2014, File de jurnal, 6.

         Vă voi oferi o cheie. O cheie ca un glob de cristal magic prin care să priviți lumea și să o vedeți, poate, mai altfel. Când eram copil citeam în poveștile din 1001 de nopți despre înțelepți care își puneau toată cunoașterea într-un mesaj atât de scurt, încât putea fi scris cu vârful unui ac în colțul ochiului. Atunci nu înțelegeam. Mi se părea un lucru imposibil de realizat. Era doar o simplă poveste. Acum știu că se poate. Câteva cuvinte-cheie pot avea puterea să schimbe complet perspectiva ta asupra vieții. Pot chiar să desfacă nodul gordian al lumii tale. Nu să-l taie ! Nu cu forța poți obține această lume, care e chiar tu , ci cu înțelepciune. 

 Ce este femeia ? Ce e cu principiul feminin  ? Într-un sens ezoteric . De ce totul pe lumea asta a dorit să o stăpânească ? Să o înjosească. Să o ascundă. Să o piardă. Să o dorească. De ce prin ea a intrat păcatul în lume ? De ce să fie ea unealta satanei ? Cum e posibil și de ce ?

Pentru că femeia e lacătul acestei lumi și al tuturor lumilor.  Pentru că prin Ea se va naște Androginul- Eul Suprem- Oul primordial- Noul Adam- ... -  Ființa . De ce Făt Frumos trebuie să o elibereze pe Ileana Cosânzeana ? De ce zmeul o fură ? De ce ea este răpită tot timpul de un personaj negativ ? De ce trebuie eliberată ? De ce Orfeu trebuie să coboare în infern pentru Euridice ? De ce Faust și Margareta ? De ce Eva a mușcat prima mărul ? E un mesaj arhetipal foarte vechi. Cred ...

Pământ ... Negru ... Mamă ... Fecioară ...

Soarele a fost tot timpul asimilat masculinului. Soarele este cel care dă lumină peste ... ?  Peste Pământ ... ?! Da ! Lumina lui o îmbrățișează. Terra. Mama. Geea. Nu suntem noi, copiii acestei planete ? Nu este ea cea care ne dăruiește totul, tăcută și fără să ceară nimic, așa cum și soarele-tată își oferă lumina ? Nu este  ea cea care își oferă trupul, nou de fiecare dată ? Tot ce crește și este viu se datorează luminii Soarelui și cărnii Pământului. Da ! Ea este pururea Fecioară și Mamă. Și se însoțește cu Soarele.   Foc și pământ.

" Pajiștea de iarbă verde ne este al nostru pat. " ( Cântarea Cântărilor, 1, 15 ).

Pământul ... Fecioara neagră ... Însămânțăm grîul în fiecare an și Ea e aici, lângă noi, copiii ei nerecunoscători. Mereu curată. Bobul de grâu cu cele două jumătăți ale sale, feminin și masculin, reprezintă omul, iar foița care-l înconjoară, lumea, Maya, Ego-ul. El trebuie să se jertfească, să moară, pentru ca pământul să-l primească și căldura soarelui să-l îmbrățișeze întru germinare. Să dea naștere Ființei ce se va înălța apoi către lumină. Spicul de grâu. Cu rădăcinile în pământ și cu sufletul la lumină. Omul purtând chipul Lui Hristos. 

" După cum bobul de grâu, ca să încolţească şi să aducă roadă, trebuie să fie îngropat mai întâi în pământ pentru ca să putrezească, tot aşa şi trupul omenesc mai întâi se îngroapă şi putrezeşte, pentru ca să învieze apoi, întru nestricăciune ", spune Apostolul Pavel.
Și încă :  "Adevarat, adevarat vă zic vouă, că dacă grăuntele de grîu când cade în pământ nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri aduce multă roadă ". (Ioan, 12, 23-25)

Dar cum este oare atingerea Soarelui în îmbrățișarea lui cu  Pământul ? Cum este atingerea Luminii ? Nu e nașterea imaculată a grâului, nașterea Lui Hristos ?

Madona Neagră de la Czestochowa. Hodigitria – Călăuzitoarea. În care Maica Domnului îl ține pe Hristos arătând către El, precum o călăuză spre Dumnezeu și spre mântuire. Septuaginta: " Melaina eimi kai kale" sau "Nigra sum sed formosa " ...  " Neagră sînt dar/și frumoasă " . Și cântă în continuare Cântarea Cântărilor  : " Nu vă uitați că sunt negricioasă că doar soarele m-a ars. "  ( Cântarea Cântărilor, 1, 4-5 ). Fecioara Neagră din Languedoc, Franța. Mesaj subliminal ... mesaj din subconștient ... mesaj al Sinelui, căci arta adevărată nu se face decât prin revelarea Sinelui  .

Împărăteasa Sudului. Pământul este, în sens ezoteric, Regina din Saba, cea cu pielea negricioasă, care vine să asculte înțelepciunea lui Solomon. Templul lui Solomon nu este altceva decât Omul, fiu al Lui Dumnezeu,  născut în Duh ! Iar din acest templu, partea feminină e trupul, cel destinat să poarte Duhul.

Trup, care apoi, într-un plan mai subtil, devine inimă. Și ea este cea care ascultă de înțelepciunea cuvântului Domnului.


Trup ... Inimă ...  ( va urma )



duminică, 31 august 2014

August, 2014, File de jurnal, 5.

August, 2014, File de jurnal, 6.

Masculin și Feminin. Cei doi șerpi îmblânziți de pe caduceul lui Hermes. Înlănțuiți și totodată eliberați. Separați și în același timp contopiți. Unul în Una și Una în Unul, fiind Unitate. Bipolaritatea omului scindat se destramă sub puterea iubirii, refăcând monadic Noul Adam. Androginul. Purtând coroana Omului-zeu.

Aceste două principii ... Există o atracție fatală între ele. Sunt făcute să zămislească.  Neîmblânzite însă, masculin și feminin, caută să se devoreze unul pe celălalt, într-o luptă sălbatică de a rămâne numai unul. Un exercițiu de imaginație, privind spre om. Masculin dus la extrem. Numai unul ! Monstrul rece. Feminin la extrem. Numai una ! Monstrul fierbinte.

          Doar Iubirea e singura care îi poate îmblânzi și stăpâni. Androginie. Și atunci nu se mai devorează. Se caută unul pe celălalt. Se jertfesc unul altuia. Se sprijină unul pe altul. Și paradoxal, devin fiecare în parte celălalt, într-un dans sinusoidal al vieții. Sex transcendental  și transmutare. Tantra-Yoga. Shiva îmbrățișând-o pe Shakti.

" Tu, o, adorată Zeiţă (DEVI), fermecătoare precum o divină minune, îi spune SHIVA lui SHAKTI sau Zeiţă în MAHANIRVANATANTRA, Tu, şi numai tu eşti veritabila şi uluitoarea mea formă ce se manifestă în cicluri şi eoni ! Nu există nici o diferenţă între Tine şi Mine. " ( Mircea Eliade, Introducere în tantrismul secret )

El devine Ea, Ea devine El, printr-o alchimie sacră. Obținerea pietrei filozofale.  Lapis philosophorum, în arabă: El Iksir . Elixirul, cel care transformă metalul inferior în aur, cel care ne dă tinerețea veșnică.  Taijitu, motivul oriental Ying-Yang . Sau ca în electromagnetism. Electricitatea generează câmp magnetic, câmpul magnetic generează electricitate. Dar e nevoie pentru asta de mișcare. De rotire sacră întru îmbrățișare. De nuntă ! Shakespeare, Furtuna. Un citat tare drag mie.  
" Întâlnire / A două mari iubiri ! Pogoare harul  / Spre-această-nfiripare ! "

Există un vechi dicton creștin, care arată contopirea dintre omul mistic și Dumnezeul Cel adorat : " Eu sunt Tu/ Și Tu sunt eu". Sau ca în povestioara sufi a lui Rumi : 

"  Veni un om și bătu la ușa Mult Iubitului.
    O voce îi răspunse și întrebă " Cine-i acolo ? "
    Îndrăgostitul spuse " Sunt eu . "
 " Atunci pleacă ", veni răspunsul dinăuntru,
 " Nu e loc aici pentru tine și mine. "
   Apoi, îndrăgostitul sosi a doua oară,
   Ciocăni din nou și vocea întrebă " Cine-i acolo ? "
   Și acesta răspunse " Ești tu . "
 " Intră"  , spuse vocea, " căci eu sunt înăuntru . "

          La fel se întâmplă și atunci când Masculinul se unește în har cu Femininul, dând naștere copilului divin. Oul primordial, din care va răsări Noul Ierusalim.

” Căci El este pacea noastră, El care a făcut din cele două – una, surpând peretele din mijloc al despărțiturii .
Desființând vrăjmășia în trupul Său , legea poruncilor și învățăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou și să întemeieze pacea,
Și să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniți într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmășia. ” ( Efeseni 1-2, 14-16 ).  

Sau poate mai explicit ... Evanghelia după Toma -  Unificarea primordială (37, 20-35 ) :

 „ Iisus le-a spus : „ Când veți face din doi,unul, și când veți face ce este înlăuntru la fel cu ce este în afară, și ce este afară asemenea cu ce este înlăuntru, ce este sus precum ce este jos și când veți face bărbatul și femeia unul și același lucru, în așa chip încât bărbatul nu va mai fi bărbat și nici femeia femeie, și veți obișnui să puneți un ochi în locul unui ochi, o mână în locul unei mâini, un picior în locul unui picior și un chip în locul unui chip, atunci veți intra întru Împărăție .” ”

          Androginia nu înseamnă doar fuziune, ci nașterea unei noi ființe. Doi în unul, prin harul Duhului și prin iubire.

Tabloul lui Leonardo da Vinci reprezentând pe Sfântul Ioan Botezătorul, mi se pare cel puțin ca mesaj, la fel de important ca surâsul Giocondei. Acolo nu este altceva decât un androgin, care arată cu degetul îndreptat spre înalt, calea : androginia, prin Cruce, spre Împărăție. Asta e ce trebuie făcut .
Din întuneric, radiind ... spre lumină ... sfumato ( amestecat ) ... tehnica picturală a Maestrului Leonardo.

Sf. Ioan Botezătorul de Leonardo da Vinci



vineri, 29 august 2014

August, 2014, File de jurnal, 4.

August, 2014, File de jurnal, 4.

Despre un alt moment infinit, de data asta la Henry Miller. ... fiecare moment, poate fi totul; pentru artist nu există decât prezentul, eternul aici și acum, momentul infinit, expansiv, care-i flacără și cântec. ”  ( Moartea creativității ).

Dar dacă viața și a trăi este o artă, atunci și fiecare din noi poate fi un artist. Miller aduce claritatea din Zen și o pune în slujba trupului.  ... scopul vieții e să trăiești, iar a trăi înseamnă a fi conștient, conștient la modul voios, extaziat, senin , divin. ”   Ăsta e pentru el tiparul de Om, trinitatea unitară corp, minte și suflet, care trăiește lucid clipa, neținând seama de obiceiuri, legi, etică sau morală. Omul artist al lui Miller e amoral. Se nutrește cu tot, este un triumf al personalității, a ceea ce ești tu, liber, trăind realitatea și nu imaginarul.  „ A fi înseamnă să ai formă muritoare, bolile muritorilor, să te zbați, să evoluezi. ”  Paradisul, Nirvana, sunt visuri ce ucid personalitatea și anulează conflictele, și pentru asta omul, prin distrugerea propriului ego, trebuie să îmbrățișeze disoluția.

Aș remarca totuși, că pierderea egoului, nu înseamnă o pierdere a personalității, nu înseamnă o disoluție, ci o transmutare. Nu înseamnă o neantizare a omului. El rămâne acolo unde este, dar într-o altfel de raportare la spațiu și timp. E ca în acel koan Zen cu spălatul vaselor. Ce trebuie să faci ca să atingi iluminarea ?  Satori ?! Să speli vase ! spune maestrul. Și după Satori ? întreabă ucenicul. Să speli vase ! vine răspunsul paradoxal. 

Trup, minte, suflet. Treimea sfântă a lui Miller. Ce este înțelepciunea vieții ? Descoperirea caracterului sacru al trupului. Cel care se cerea mereu sacrificat. Omul ca un copac, cu rădăcinile înfipte puternic în pământ ( în testul copacului din psihologie rădăcinile sunt o marcă a sexualității ), cu trupul înălțându-se , luptător spre și pentru lumină, eliberându-și ramurile, înflorind. Eflorescența reprezintă spiritul prin care omul se înalță. Dar înălțându-se, omul pierde contactul cu realitatea. Se depărtează de rădăcini. Realitatea fiind el însuși ! Gândul trebuie astfel să facă drumul întors spre origini, ca să redescopere misterul trupului și astfel să se închidă un cerc. Revanșa dionisiacului.


Întrebarea care se pune, dacă judecăm astfel lucrurile, oare nu renunțăm și la înflorire pentru rădăcini ? Adevărul e, ca întotdeauna,  la mijloc. Omul întreg are nevoie și de una și de alta. Omul, un echilibru între dionisiac și apolinic. 

Voi mai vorbi despre trup ...

Henry Miller

marți, 26 august 2014

August, 2014, File de jurnal, 3.

August, 2014, File de jurnal, 3.

          Ateismul va fi groapa umanității. Credința într-o singură viață și nu în eternitate va fi mai ales sursa unei distracții” generale. Toată lumea va dori să-și trăiască unica viață. Un savoir vivre însă, desfigurat de libertinaj, nu de libertate. Ce diferențiază libertinajul de libertate ? Morala. Totul va fi permis. Dostoievski,  Frații Karamazov. „ Dacă Dumnezeu nu există, înseamnă ca totul este permis şi dacă totul este permis, înseamnă că suntem pierduţi. ” Un party planetar va epuiza toate resursele rasei umane . Vom dori totul ! Après nous, le déluge ! Cine va mai dori să fie moral ? De ce am fi ? „ Dacă morții nu înviază, să bem și să mâncăm, căci mâine vom muri. ” ( 1,Corinteni,15,32 ). Ultimul dezmăț al umanității nu va mai avea nevoie de un praznic. Defunctul nu va fi plâns de nimeni. Când vom alege musca, în detrimentul albinei, vom accepta și raiul ei : balega. Vom asista la un pământ devastat de o aparentă realitate. Omul ei va striga mincinos : Timp ! Viață am. Timp nu am ! Timp, dați-mi ! Nu ! Categoric, nu ! Libertatea nu înseamnă niciodată dezmăț.

          Un exercițiu de imaginație. Luăm doi oameni și îi supunem unei aceeași mari dezamăgiri. Unul va iubi și mai mult, celălalt va deveni cinic.

          Când vei putea fi fericit neavând nimic, atunci vei fi pregătit să primești totul.  „ Dacă veți deschide pumnul, veți primi totul . ” Citat din Dogen.

Un alt exercițiu. Un posibil model matematic al drumului spre mântuire. 0, ∞,1. Starea de zero. Aceasta trebuie să fie momentul premergător primirii luminii taborice, simbol al cunoașterii mistice a Lui Dumnezeu. Trebuie să te scazi până când nu mai ai nimic ? Să lași tot pe drumul spre Hristos ? Să renunți la lumea care te face un număr finit ? Tot n-ar fi de ajuns ... fără iubire. Starea de Zero nu ne aparține nouă, numere finite, căci " Nu este drept niciunul. " ( Romani, 3,10 ) . De la Sf. Augustin : „Mărginitul nu-L poate cuprinde pe Cel Nemărginit. Mărginitul, ca număr finit. Și atunci cum ? Cuuum ? Numai prin și în Duh ... " Cel pe care Tatăl l-a trimis în inimile noastre, Duhul Fiului său" (Galateni 4, 6) ...  putem primi pe Hristos - Dumnezeu. Și apoi ... ? Da ! Iubirea Lui Hristos  e cheia mântuirii.  Doar prin mila Sa, harul Duhului și dragostea din inima noastră se poate șterge tot păcatul. " " Dezbrăcați-l de veșmintele cele murdare ! "  Și i-a zis lui : " Iată ți-am iertat fărădelegile și te-am îmbrăcat cu veșmânt de prăznuire. " " ( Zaharia, 3,4 ). Dar trebuie să fim flacără a iubirii, când El ne cercetează inima. Zero. 0.  Nu mai pendulezi între minus și plus. Strigătul Sfântului Ioan al Crucii de pe muntele Carmel : Nada, nada, nada … ! Nimic. Și Totul ! ∞. Totul, sub harul iubirii. Doar așa te poate cuprinde Hristos, infinitul-lumină. Prin iubire ... și dintr-odată ! " M-am răstignit împreună cu Hristos ... " ( Galateni 2,20 ) ... căci iubindu-L, ne ridicăm la El, fiindcă  " ... iubirea este de la Dumnezeu și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. " ( 1, Ioan 4, 7-8 ) Ce îmbrățișare minunată ! Minunată cu adevărat de la minune, căci e o minune ca trupul să fie făcut părtaș la nașterea Ființei. 1. Altfel de 1. Cuantic. Centrul aflat pretutindeni, în același timp, nemaiavând periferie, fiind și zero, și infinit. Nașterea în Duh.  " De acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos este Cel ce trăiește întru mine. "  ( Galateni, 2,20 ) . Începutul și sfârșitul devin una. 0=∞=1. Ouroboros. Zero-Desăvârșirea, spre a primi Totul; Infinitul-Iubire, dăruind Totul; fiind în 1.

Și iar ... și iar ... cel ce primește, devine cel care dăruie, cel care dăruie devine cel care primește ... nunta ... dansul divin ... Nu mai e nimic de adăugat, nimic de scăzut.
Recapitulez ... Desăvârșirea, momentul 0, cel al iertării; iubirea, momentul ∞ sau Momentul Lui Hristos- Dumnezeu; mântuirea, momentul 1, al nașterii Ființei. Toate dintr-odată ... îmbrățișându-se, amestecându-se ... Pacea lui Hristos .

Dar ce greu ... Iertarea, iertarea, iertarea  ! Iubirea, iubirea, iubirea !
"  Fericiți cei ce spală veșmintele lor ca să aibă stăpânire peste pomul vieții ... " ( Apocalipsa, 22, 14 ).

 Asta e moartea vie, cea care naște. Zidirea în Duh a templului.  Noul Ierusalim ... 1+1+1+1 + ... +1= 1.

„ Nu prin putere, nici prin tărie, ci Prin Duhul Meu ... ”  ( Zaharia, 4:6 )
Închei cu Sf. Ioan al Crucii, Cántico espiritual. Partea a treia și ultima.

          VĂPAIA VIE A IUBIRII

Cîntecele sufletului aflat
în intimă comunicare şi unire
cu iubirea lui Dumnezeu


1
O, văpaie de iubire
vie, ce duios răneşti
străfundul miez al sufletului meu,
de-acum fără şovăire,
isprăveşte, de voieşti,
şi rupe vălul, să te gust mereu! [XXIV]

2
O, tămadă arzătoare! [XXV]
O, blagoslovită rană!
O, mînă care blînd le mîngîi toate,
veşniciei ştiutoare
şi păcatului dojană,
prin tine moartea viaţă se socoate!

3
O, voi, sfeşnice aprinse
sub a căror strălucire
ale simţirii grote fioroase,
ce zăceau în beznă-ncinse,
căpătară-nvrednicire
spre cel iubit să ardă radioase!

4
Cît de blîndă şi duioasă
pe-al meu sîn îţi e hodina,
ca-ntr-un lăcaş ascuns de sihăstrie;
cu mireasma-i glorioasă,
răsuflarea ta, divina,
ce gíngaş dor îmi iscă-n suflet mie!


(  În româneşte de Anca CRIVĂŢ şi Răzvan CODRESCU )