joi, 7 noiembrie 2013

Scurt -metraj, 3 - Nimeni nu se naște învățat



Nimeni nu se naște învățat ...


În urbea noastră modestă nu e foarte greu să devii cineva, mai ales când ai o slujbă prin care oamenii ajung la tine. E un sentiment plăcut, care nu există ca atare în orașele mari. Aici, în acest orășel, cum se întâmplă probabil în toate orășelele mult iubitei noastre țărișoare, oamenii te percep ca fiind de-al lor, de-al comunității, doar prin traiul comun cu ei. Altfel spus : cumpărăm pâine de la aceeași brutărie ? Înseamnă că mâncăm aceeași pâine ! Și acest spirit civic, născut firesc din traiul de zi cu zi, îmbogățește și gâdilă micul orgoliu al celor ce sunt aleși ca și fruntași, de către noi și ... nu-i așa ? ... ceilalți, care tot ai noștri se cheamă că sunt. Trebuie însă să fim cinstiți, și să recunoaștem că nu e puțin lucru să te știe tot cetățeanul și să te salute cu respect și aleasă considerație sau chiar, de ce nu ? ... prietenie.  Bună ziua, domnu ... ! Să trăiți domnu ... ! Numai bine domnu ... ! Ce mai faceți domnu ... ?
Povestea care urmează nu știu dacă e veselă sau tristă. Înclin să cred că e mai mult veselă, ca și poporul acesta, câteodată de o inocență devastatoare.  Domnul profesor Mandache, căci despre el va fi vorba în această scurtă povestire, este un domn realmente respectabil, în prezent pensionar, după o viață închinată liceului și copiilor din târgușorul nostru iubit. Ca o încununare a acestei activități, mereu în slujba cetățenilor, a avut inclusiv două mandate de consilier local la primăria orașului. De ceva vreme însă, s-a retras și din liniștita noastră viață politică locală. Liniștită, fiindcă de ani buni, aici, în această urbe, nu poate câștiga alegerile decât ... ați ghicit ! ... partidul nostru. Adică al oamenilor locului. Nu are sens să vă spun dacă partidul e de stânga, de centru sau de dreapta . Oamenii sfințesc locul ! Și probabil că așa e bine. Deci, domnul profesor Mandache este în acest oraș, ceea ce v-am explicat deja că înseamnă, o persoană cunoscută.
Într-o zi, să fi fost un pic trecut de orele 16.00 ale după amiezii, domnul Mandache se plimba prin centrul orașului, în apropiere de primărie. Era vară. Era cald. Era plăcut. La un moment dat în dreptul lui se opri o mașină . Geamul de la portiera din dreapta a acesteia se lăsă ușor jos și o voce baritonală îl salută pe distinsul nostru profesor.
- Domn profesor ! Să trăiți, domn profesor ! Ce mai faceți ?
Profesorul Mandache îl recunoscu imediat pe domnul inginer T. Lucraseră împreună la primărie. Altă generație, dar buni amici.
- Un pic la plimbare, domnu inginer. Bună ziua !
- Cald ... zise inginerul T.
- Cald, da plăcut ... totuși, îi răspunse profesorul Mandache.
- Domn profesor, haideți la grădina de vară să bem o bere !
- Știu și eu ... Aștept pensia ...
- Se poate domn profesor ? Fac cinste ! Haideți, urcați în mașină.
Domnul profesor Mandache nu se lăsă prea mult rugat și se urcă în mașină. O bere cu un fost coleg, amic, era chiar o plăcere pentru el.
- Trebuie să oprim un pic la bancă să scot niște bani, zise domnul T.
- Sâmbăta ?! Nu e închis ?
- Nu e nici o problemă. S-au pus A.T.M-uri. Sunt primele din oraș.
- Atemeuri ? Ce sunt astea ?
- Niște dispozitive, domnu profesor. Niște dispozitive electro-mecanice de la care poți oricând să scoți bani . Când ai nevoie ... Uite că am ajuns. Le mai zice și bancomate.
Mașina se opri. Inginerul T. se dădu jos din ea și înainte de se duce la A.T.M.-ul  băncii, mai spuse către domnul Mandache :
- Haideți să vă arăt !
Și se duse repede la bancomat, și fără să-l vadă profesorul băgă cardul, tastă codul PIN și suma de bani pe care o dorea, și așteptă să vină din urmă și domnul Mandache. Când acesta ajunse în dreptul lui, astfel încât să-l poată vedea și auzi, spuse ca și cum s-ar fi adresat A.T.M.-ului :
- Sunt inginerul T. ... dați-mi două milioane de lei !
Apăsă o tastă și banii ieșiră spre uimirea profesorului Mandache.
- Cum ? Numai spui cum te cheamă ? Așa ușor îți dă banii ? Imposibil, îi zise domnul Mandache inginerului T..
- Ei, domnu profesor, nu chiar așa la toată lumea ! Eu sunt cineva în orașul ăsta. Pe mine mă știe toată lumea. Normal că banca îmi dă banii.
- Bine, bine ...  dar și eu sunt cineva aici în oraș. Ar trebui și mie să-mi dea bani . De ce adică, mie să nu-mi dea bani ?
- Dacă vă știu, n-ar trebui decât să spuneți cine sunteți, ce sumă doriți, și să apăsați tasta asta pe care scrie Enter. Haideți acuma să bem berea aia .  Nu vă e sete ? Mie mi s-a făcut o sete, mamă, mamă ! Aveți timp și mâine să vă lămuriți cu bancomatul.
- Și la orice oră și în orice zi îți dă banii ?
- La orice oră și în orice zi . Dacă vă știe !
- Cum să nu mă știe ? mai spuse aproape ofensat profesorul Mandache.
Și astfel domnul T. și domnul Mandache s-au dus și au băut o bere la grădina de vară, ca niște buni amici. La plecare domnul T. i-a urat de sănătate domnului profesor și s-au despărțit amîndoi bine dispuși, cu zâmbetul pe buze . O după amiază de sâmbătă, vara, perfectă ! Totuși profesorului Mandache îi rămăsese ceva ... ceva care-l rodea și nu-i dădea pace . Bancomatul !
„ Ia să mă duc eu să văd dacă funcționează ”, își zise în gând. „ Tot aș mai avea nevoie de niște bani până la pensie. ” După zece minute de mers pe jos, agale, domnul Mandache ajunse la bancă. Se poziționă cu grijă în fața A.T.M.-ului și emoționat îi spuse :
- Sunt profesorul Mandache ... Dați-mi două milioane, vă rog ! Apăsă tasta Enter și așteptă. Un minut ... Două minute ... Nimic . Și iar, hotărât !
- Sunt profesorul Mandache ! Dați-mi două milioane !
Tot nimic. De data asta se enervă puțin.
- Sunt profesorul Mandache ! De la liceu ... Trebuie să mă știți ! Am fost consilier local două mandate ! Nu vreau decât două milioane !
Mai apăsă nemulțumit și frustrat tasta Enter ... o dată, de două ori ... Nimic. Nici un ban .
„ Cred că s-a stricat ... Nu se poate să nu mă cunoască ... Așa e cu tehnica asta ! Se strică când nu te-aștepți ! ” Și plecă spre casă, cum v-am mai spus, nemulțumit și frustrat. Adică, e oare posibil, ca cei care dau banii prin bancomat cetățenilor cunoscuți ai urbei, să nu-l cunoască tocmai pe domnul profesor Mandache ? Adică ce dacă a ieșit la pensie ? Nu rămâne acesta, mereu, un membru de onoare care a făcut cinste orașului nostru ?
Nu e nici o îndoială că până la urmă domnul profesor Mandache a aflat cum funcționează un A.T.M. Dar de la cine, când și cum a aflat nu mai are nici un haz. Cât despre domnul inginer T. , marele farseur, domnul Mandache a jurat să nu-i mai vorbească niciodată . „ Asta e  ! Nimeni nu se naște învățat ! ”a conchis până la urmă domnul profesor Mandache . Și noi suntem întrutotul de acord cu el. Până la proba contrarie !



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu