vineri, 1 noiembrie 2013

Floarea albastră



Floarea albastră

Un parc dintr-un oraş. O seară de toamnă. Două bănci. Amândouă sunt luminate, fiecare de către un felinar.  Apare o pereche de tineri, îmbrăcaţi banal. Sunt îndrăgostiţi unul de altul, dar ei încă nu ştiu . Din această cauză nu se ţin de mână. Și cum s-ar putea întâmpla acest lucru, când sunt aşa de timizi … Andrei și Andreea ... Andrei ar vrea însă să-și declare dragostea cu această ocazie.

Andrei : Ştii …
Andreea : Da … adică, nu … spune ! … N-am vrut să te-ntrerup !
Andrei : Ştii … Nu ai vrea să ne aşezăm pe o bancă ?
Andreea : Da …
Andrei : Uite pe asta ! Vrei ?
Andreea : Dacă vrei  şi tu … E bine şi pe asta .
Andrei : Dacă nu vrei … spune-mi ! … nu e nici o problemă … nu vreau să forțez lucrurile ...
Andreea : Nu ! … numai dacă vrei şi tu … altfel …
Andrei : Altfel ?
Andreea : Nu … E bine şi-aşa. Hai pe banca asta ! Ba nu ! Pe cealaltă, de alături ! Vrei ?
Andrei : Cum spui tu, aşa o să facem ! … adică, scuză-mă ! … o să fac ! … Mulţumesc !

Cei doi îndrăgostiţi se aşează pe banca din stânga .

Andrei : E bine ?
Andreea : Da … nu ştiu … cred că da … nu ?
Andrei : Da . Şi eu cred că da !

Se uită unul la celălalt, însă … privirile lor se caută şi se ocolesc în acelaşi timp. Între ei îşi face loc o  tăcere … o tăcere specială, care nu-i desparte, din contra ! …  îi apropie şi mai mult. Pentru că vorbeşte pentru ei. Între timp apare o a doua pereche de tineri. Se pare că un pic diferită de prima. Nu numai prin îmbrăcămintea lor kitsch . Nici ei nu se ţin de mână, dar din alte motive. Consideră acest lucru ca pe ceva copilăresc și, nu-i așa ?... ei sunt  niște oameni maturi , ei sunt prea siguri pe ei, adică ce mai tura vura! ...  știu exact ce vor de la viață ! Altfel, chestie de gust şi de experienţă …

 ( De aici dialogurile se  succed de la o bancă la alta. Luminile se schimbă astfel : banca unde are loc dialogul este luminată, în timp ce pentru banca unde dialogul a luat sfârșit, lumina se stinge .)

Tânăra : De unde mă ştii ?
Tânărul : Te-am văzut odată, ieşind de la ore. Eram în faţă … la intrarea la liceu .
Tânăra : Eu nu te-am văzut !
Tânărul : Ei, na ! Stăteam pe trotuarul de vis-a vis de liceu ! N-aveai cum să mă vezi.
Tânăra : Şi zici că mă urmăreşti ?
Tânărul : Eee, ca băieţii ! Nu vrei să stăm pe o bancă. Să ne cunoaştem mai bine .
Tânăra : Bine ! Hai pe asta !
Tânărul : Ok ! Nu mă deranjează !

Cei doi aleg banca rămasă liberă .

Andreea : De unde mă ştii  ?
Andrei : Te-am văzut într-o vineri la un concert  … la filarmonică …
Andreea : La filarmonică … vinerea trecută ?
Andrei : Nu ! … Adică şi vinerea trecută …
Andreea : Atunci  … când ?
Andrei : Acum … ( se gândește ) 6 luni  ? …
Andreea : 6 luni ?
Andrei : Da … de ce ? … am greşit cu ceva ?
Andreea : De ce întrebi ?
Andrei : Nu ştiu … n-am greşit, nu ?
Andreea : Nu … Poate că nu …Îţi place muzica ? Muzica clasică ?
Andrei : Da ... foarte mult !
Andreea : Şi mie  ! Ţie ce-ţi place ?
Andrei : Clasicismul vienez … Haydn, Mozart …
Andreea : Beethoven !
Andrei : Ştii şi tu !
Andreea : Da, ştiu !
Andrei : Dar ţie ce-ţi place ?
Andreea : Barocul ! Bach, Haendel …
Andrei : Vivaldi, Albinoni  !
Andreea : Marcello ! Da, şi italienii !  
Andrei : Frumos !
Andreea : Îmi mai place şi pianul. Chopin !
Andrei : Şi mie ! Mie Schubert îmi  place …
Andreea : Ce anume de Schubert ?
Andrei : Cvintetul Păstrăvul , de exemplu … L-ai ascultat ?
Andreea : Nu … poate că ...
Andrei : Poate ?
Andreea : Poate va fi la filarmonică … într-o zi … Am să merg să-l ascult .
Andrei : Dacă vrei …
Andreea : Ce ?
Andrei : Am un CD … acasă … ţi-l pot împrumuta ! … Vrei ?
Andreea : Nu ştiu  … Tu ce crezi ? Îţi place să asculţi astfel de muzică pe CD ?
Andrei : Ai dreptate ! Mai bine la filarmonică ! E mai bine aşa ! Ai vrea  … să vii cu mine ?
Andreea : Crezi că va fi în stagiunea asta ?
Andrei : Nu ştiu. N-am de unde să ştiu ! ( zâmbeşte )  Poate va fi peste 6 luni .
Râd amândoi .
Andrei : Putem merge vinerea viitoare. Ai vrea ?
Andreea : Cred că da … Da ! E bine vinerea viitoare.
Andrei : Ce bine !

Tânărul : Vii sâmbătă cu mine la discotecă ?
Tânărul : De ce aş veni ?
Tânărul : Vine Hamburgăr ! Băiatul de aur ! Nu-l ştii ?
Tânărul : Cum să nu ! Cine mă crezi ? Vreo ţărancă ?
Tânărul : Mă gândeam io ! ( începe să fredoneze ) Vai, vai, vai ! Ce dulceaţă ai ! Vai, vai, vai ! Hai mai stai !
Tânăra : Da Madona ? Madona îţi place ?
Tânărul : Madona ? S-a dus asta, mă ! Cine mai ascultă Laic ă vărgin ?
Tânăra : Nu aia prostule ! Madona de la Filipeşti !
( cântă o manea )
Sunt singură !  Hai, hai, hai !
În patu  meu … gol ... te-aştept !
Băiatu meu …  Hai, hai, hai !
Tuuu  ! … din to-o-o- ţi cel mai deştept !
Tânărul : Fain ! Îţi cam place să cânţi ?
Tânăra : Eeeh, oleacă !
Tânărul : Ce tare eşti ! Ca fularul !
Tânăra : Şi mă mai fac !

Râd amandoi .

Tânărul : Deci, vii ?
Tânăra : La ce oră ne-ntîlnim ?
Tânărul : Mai pe seară ... La 10.00 ! Bine-așa ?
Tânăra : Bine. Rămâne așa ! Unde ?
Tânărul : Știi stația de troleibuz de lângă poștă ?
Tânăra : Da.
Tânărul : Acolo ! La 10.00, da ?

Andrei : Ştii … întotdeauna mi-am dorit să întâlnesc pe cineva ca tine .
Andreea : Adică ?
Andrei : Cineva … cu un suflet pur … feminin … cineva care …
Andreea : Care  ?
Andrei : Care să mă-nţeleagă ! Tu … tu crezi  ? … sau, nu ! … ai crede în sufletul pereche ?
Andreea : Eu ? Nu cred. N-aş crede !
Andrei : Cum ? E posibil ? Tu ?
Andreea : Eu nu cred ! N-aş crede ! Fiindcă eu ştiu ! Ştiu că există !
Andrei : Te-ai jucat cu mine !
Andreea : Şi nu ţi-a plăcut ?
Andrei : Ooof !
Andreea : De ce oftezi ?
Andrei : Simt că nu pot respira .
Andreea : De ce ?
Andrei : Nu pot să-ţi spun …
Andreea : Nu poţi … sau nu vrei ?
Andrei : Bine ! Am emoţii prea mari.

Ea îi ia mâna în mâna ei.

Andreea : Acum e mai bine ?
Andrei : Da ! Mult mai bine ! Mulţumesc !
Andreea : Există o mireasă pentru fiecare suflet, Andrei. Să ştii !
Andrei : Îţi place Eminescu .
Andreea : Cui nu-i place ?
Andrei : Da. Cui nu i-ar putea plăcea ?
Andreea : Nu mai e modern. Într-adevăr … Şi cât de modern a fost la vremea lui.
Andrei : Dar ăsta n-ar trebui să fie un motiv să nu-ţi placă , nu ? Poate fi adevărul modern ? Sau … iubirea ?
Andreea : Nu se poate să nu găseşti un vers la el, care să-ţi placă într-atît  … într-atât încât să-l iubeşti  !
Andrei : Aşa e … Câtă dreptate poţi să ai ! Tot ceea ce e mai profund în om, nu poartă umbra timpului.

Tânărul : Ştii, am ştiut de la-nceput că suntem compatibili.
Tânăra : Serios ?
Tânărul : Serios !
Tânăra : Şi cum ţi-ai dat seama ?
Tânărul : Îmi plac mingiile tale !

Ea râde .

Tânăra : Eşti fotbalist ?
Tânărul : Nu ! De ce ?
Tânăra : Credeam că ştii să faci un henţ !

Tânărul o prinde în braţe . Încep să se sărute cu foc.

Tânăra : Ştii franţuzeşte !
Tânărul : Ştiu şi franţuzeşte … şi româneşte … ştiu cum vrei tu  ! …
Tânăra : Îţi place ?
Tânărul : Da, tu … abia mai respir !
Tânăra : De emoţie ?
Tânărul : Mă exciţi !

Tânărul coboară cu o mână pe coapsă .

Tânăra : Vezi că eşti în ofsaid !
Tânărul : Acum eşti şi arbitru ?
Tânăra : Nu ! Dar joci pe terenul meu ! Ei, gata ! Ce crezi tu ?
Tânărul : Nu cred nimic !
Tânăra : Nu crezi ? Lasă că ştiu eu !
Tânărul : Ce ştii ?
Tânăra : Crezi că nu ştiu ce vrei ?
Tânărul : Ce  vreau ?
Tânăra : Ce vrei tu nu se poate !
Tânărul : Nu se poate ?
Tânăra : Ştii să conduci ? Ai carnet ?
Tânărul : Am.
Tânăra : Ei, atunci nu se poate, fiindcă nu-ţi dă voie culoarea la semafor.
Tânărul : N-am prioritate ?
Tânăra : N-ai !
Tânărul : Ce tare eşti, tu !
Tânăra : Şi mă mai fac !
Tânărul : Fă-te, tu ! fă-te !


Andrei : Îţi place Eminescu .
Andreea : Da.
Andrei : Uite ! Am ceva pentru tine .

Scoate din gentuța sa un caiet. Îl deschide şi ia din el o floare presată.

Andreea : O floare albastră ?
Andrei : Da. O floare albastră. Am presat-o !
Andreea : Ce coincidenţă ! O fi floarea albastră a lui Eminescu ?
Râd amândoi fericiți.
Andrei : Nu există coincidenţe, Andreea. Nu există !

Tânărul : Ia uită-te la proştii ăia doi !
Tânăra : Ce-i cu ei ?
Tânărul : Stau de juma de oră pe bancă şi prostul ăla n-a mozolit-o deloc.
Tânăra : Dă-i tu, dracului ! Nu te mai uita la ei .


Andreea : De când o ai ?
Andrei : De la 14 ani .
Andreea : Şi mi-o dai mie ?
Andrei : Da.
Andreea : De ce ?
Andrei : …
Andreea : De ce ? Spune-mi ?
Andrei : Pentru că a fost pentru tine de la început. Poftim, ia-o !  E a ta !

Andreea ia floarea.

Tânărul : Fii atent, tu ! Ia dat ceva !
Tânăra : Ce ?
Tânărul : Ceva subţire … Cu ceva mai albastru la un capăt !
Tânăra : E o floare prostule ! O floare presată !

Andreea : De mi-i da o sărutare, / Nime-n lume n-a s-o ştie, / Căci va fi sub pălărie / Ş-apoi cine treabă are ! ”
Andrei : Nu am o pălărie, din păcate …
Andreea : Nici eu … Dar suntem numai noi doi, nu !
Andrei : Da !

Se sărută .

Tânăra : Uite că o pupă !
Tânărul fluieră.
Tânărul : Pup-o, băăă !

Andrei și Andreea se opresc. Andrei se uită la tânărul care a strigat.

( De aici dialogul decurge normal. Acum sunt luminate ambele bănci. )

Andreea : Lasă-l, Andrei ! Nu te mai uita la el ! Uită-te la mine !
Tânărul : Ce te uiţi bă la mine ?
Tânăra : Lasă-l, mă ! E un prost !
Tânărul : Taci, tu ! Vezi-ţi de treabă ! ( către Andrei ) Ce te uiţi bă, fraiere la mine ? I-ai dat mozol ?
Andrei : De ce nu-ţi vezi de treabă ? De ce ne jigneşti ?
Tânărul : Ia-ţi mă o cameră la hotel, dacă nu-ţi place în lume !

Andrei se enervează.

Andrei : Ia-ţi tu !
Andreea : Andrei ! Andrei ! Lasă-l în pace !
Tânăra : Ce zice prostul ? Cameră la hotel ? Da ce sunt io ?
Tânărul : Lasă, lasă … Vezi tu acuma ce le fac !

Tânărul se ridică şi se duce spre Andrei. Andrei se ridică şi el. Cei doi se privesc.

Andreea : Andrei, lasă-l te rog în pace ! Te rog ! Hai să plecăm !
Andrei :  De ce să plecăm noi ? Să plece ei !
Tânărul : Ce zici tu, moşule ? Să-mi iau cameră la hotel , ai ? Ai pupat şi tu o mândră şi vrei să te dai cocoş ?
Andrei :  Las-o în pace pe ea ! Las-o în pace ! Atât îţi spun !
Tânărul : Ce vorbeşti, mă ! ( se îndreaptă spre Andreea )  Ia dă fato, floricica aia  !

Andreea ezită. Tânărul dă să-i smulgă floarea din mână. Andrei îl îmbrânceşte puternic. Tânărul se dezechilibrează şi cade jos. Se ridică . Andrei îl priveşte hotărât. Tânărul scoate din buzunarul de la spate al pantalonului un cuţit. Partenera tânărului se ridică de pe bancă. Se repede la tânăr.

Tânăra : Ce faci nebunule ? ( către Andrei ) Pleacă prostule ! Fugi !
Tânărul : De asta ce zici, moşule ? Nu mai zici nimic ?
Andreea : Andrei ! Andrei, să plecăm !  ( întinde floarea albastră către tânăr ) Ia floarea ! Ia floarea !
Andrei : Nu, Andreea ! Nu e nevoie să faci asta !
Tânărul : Dă-te fă dracu cu floarea ta ! ( se repede la Andrei ) Idiotule !

Tânărul dă să-l înjunghie. Andreea ţipă . Andrei îi prinde mâna în care are cuţitul . Se dă o luptă. Cuţitul cade pe jos. Andrei şi tânărul cad. Andrei e deasupra . Cu o mână îl strânge de gât pe tânăr , care se zbate . Cu cealaltă mână se face că dă. E orbit de furie.

Andrei : Nenorocitule ! Nenorocitule !

Partenera tânărului  se repede la Andrei şi încearcă să-l dea jos de pe tânăr. Reuşeşte. Andreea ţipă.

Andreea : Poliţia ! Poliţia !
Tânăra : ( strigă la Andrei ) Lasă-l ! Lasă-l în pace, prostule !

Tânărul se ridică . Tânăra îl smuceşte.

Tânăra : Ce faci , măăă  ? Lasă-l acuma ! Altă dată ! Să fugim ! Nu vezi că vine poliţia !
Tânărul : ( către Andrei )  Ne mai întâlnim noi !

Îl scuipă pe Andrei. Andrei se ferește.

 Tânărul : Fraiere ! ( către tânără ) Hai, fa ! Dă-i dracului !

 Cei doi fug.  Andreea plânge. Andrei se duce la ea.

Andrei : Îmi pare rău ! Îmi pare rău !
Andreea : Să nu mai faci niciodată asta ! Auzi ?  Auzi ?
Andrei : Floarea noastră … Andreea ? Floarea noastră ?
Andreea : ( strigă cu floarea în mână ) Nu-i decât o amărâtă de floare presată ! Auzi ? Auzi ?  Nu merită să-ţi rişti viaţa pentru ea . Nu merită, Andrei ! Nu merită !
Andrei : Aşa crezi ? De ce ? De ce, Andreea ?
Andreea : Fiindcă te iubesc,  prostule ! Fiindcă eu sunt floarea ta albastră !
Pricepi ? Pricepi, prostul meu drag ?

Cei doi se îmbrăţişează.

Andrei : Bine, Andreea ! Bine …

 Apar doi poliţişti.

 Primul polițist : Ce s-a-ntâmplat ? Sunteţi bine !

Polițiștii văd cuţitul rămas jos.

Primul polițist : V-au atacat ? Ce au vrut ?
Andrei : O floare.
Primul polițist : Vă bateţi joc de mine ?
Al doilea polițist : Cine crezi tinere, că ar face asta pentru o floare ?
Andrei : Nu e orice floare. E toată lumea mea în ea .
Al doilea polițist : Bine, bine …
Primul polițist : Ai avut noroc, domnule !
Andrei : Ştiţi cum se zice … Fereşte-te de curajul timidului !
Primul polițist : Asta nu înseamnă că nu ai avut noroc.
Al doilea polițist : Ai avut noroc tinere ! Ascultă ce-ți spunem noi ! Că am văzut multe ...
Primul polițist : Veniţi să daţi o declaraţie ? E totul în regulă ?
Andrei : Da !
Andreea : Da !
Primul polițist : ( către colegul polițist ) Rămâi tu aici ?
Al doilea polițist : Rămân eu .
Primul polițist : Bine . Dă telefon să vină să ia cuţitul și să adune probele … Eu îi duc la secţie. Ok ?
Al doilea polițist : Nici o grijă ! Acum sun . Du-te că rămân eu !
Primul polițist : ( către Andrei și Andreea ) Haideți cu mine !

Andrei şi Andreea pleacă cu primul poliţist. Al doilea polițist priveşte spre cuţit.

Al doilea polițist : Hmmm …. De parcă în cuţitul ăsta n-ar fi o lume ! Bine că s-a terminat totul cu bine ...

 ( Se stinge lumina pentru banca pe care au stat tinerii.  Rămâne luminată numai banca pe care au stat Andrei și Andreea. )

Sfârșit



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu