miercuri, 24 aprilie 2013

Citatul de miercuri, 12



“ Mintea alege întotdeauna drumul cunoscut. ”

“ Cine urmeaza calea inimii rămâne un solitar, un individ . Cine urmează calea minții, se integrează în societate . “

“ Viața nu este o afacere; mai degrabă o poezie. Ea nu are nimic de-a face cu mintea; mai degrabă cu inima . Este o poveste de iubire . Atunci când te lași condus de viață, ai nevoie de încredere. Îndoiala nu te ajută cu nimic. Viața nu este științifică; este irațională . […] Viața este un mister care trebuie trăit, nu o ghicitoare care trebuie rezolvată. “


OSHO – Sămânța de muștar




luni, 22 aprilie 2013

Maestrul, supranumit Cel fără nume, 70


XCIII.                   Despre banal

-         Maestre, credeți că ar trebui să mă îngrijesc mai mult de grădinărit ? Sau de altceva ?
-         Merită încercat orice. Poate grădinăritul va fi modul în care îți vei descoperi calea. Ceea ce faci cu dragoste îți va întoarce înapoi dragoste, și prin aceasta vei ajunge la tine. Nici o activitate nu e măruntă, când i se oferă pentru a exista sufletul. Oferă profunzimea ta mâinilor tale, și ea, orice ai dori să faci, se va transforma la un moment dat în drumul pe care te vei descoperi pe tine. Nu aștepta un timp special. În cea mai banală clipă își va găsi sălaș ceea ce cauți tu, și pentru care ești aici și în lume. 






joi, 18 aprilie 2013

Maestrul, supranumit Cel fără nume, 69



XCII.                   Nimic

Maestrul îl întrebă pe discipol :

-         Cine ești ?
-         Nimic, răspunse discipolul fără nici o ezitare .
-         Ce ai ?
-         Nimic, sosi la fel de prompt răspunsul la a doua întrebare.
-         Ce este acest nimic ?

De data asta discipolul tăcu . Maestrul insistă însă .

-         Trebuie să-mi spui ceva despre acest nimic !
-         El e cel care îmi poartă cuvintele când vorbesc și adevărul când tac , zise hotărât discipolul.

Maestrul țipă și își îmbrățișă elevul .








miercuri, 17 aprilie 2013

Citatul de miercuri, 11



„ Maestre, ați putea să-mi spuneți în două cuvinte ce este înțelepciunea orientală ? A surâs și a spus : Știința occidentală privește în afară, înțelepciunea orientală privește înăuntru. [...]  Totuși, dacă voi priviți în interior așa cum priviți în exterior, atunci faceți din interior un exterior. ”

Dialog pe calea inițiatica, Karlfried Durckheim,
 Convorbiri cu Alphonse Goettmann ; 

întrebarea a fost adresată lui Shunryu Suzuki de către Karlfried Durckheim .



luni, 15 aprilie 2013

Cum a ajuns Dumnezeu în inimile oamenilor ...




A fost una din zilele acelea când Dumnezeu se găsea în tot cerul, dar oamenii priveau orbi la marele albastru azuriu . „ Cum de nu mă vede nimeni ? ” a zis Dumnezeu . Și s-a strâns până a încăput tot într-o rază de soare . Atunci a fost, din nou, una din acele zile de vară, când soarele încălzea , sfințind pământul . Era imposibil să nu-l simți . Într-adevăr oamenii simțeau, dar numai soarele, nu și pe Dumnezeu. Unii s-au lăsat atinși de raza în care se ghemuise Acesta, stând întinși, cu pielea la vedere, alții în schimb, mai sensibili, și-au pus pe cap pălării cochete, răcoroase, din paie. „ Cum ? Nici acum nu mă simt ? ” își zise Dumnezeu în sine . „ Atunci am să mă strâng într-o pasăre și am să le cânt ! ” Și a fost iar, și iar, una din zilele acelea minunate, în care îți tot venea să stai la umbra umedă a unei păduri,  într-o poieniță, și să asculți trilul păsării în care s-a așezat mic, mic de tot, Dumnezeu. Dar toată lumea asculta doar pasărea, și pe El, nimeni ...  „ Cum, nici în muzica asta nu mă simt oamenii ? ” s-a mirat Dumnezeu. Și a încercat din nou, tăcut, tot strângându-se, și strângându-se, până a încăput într-o floare de cais. Era primăvară . Tot una din zilele acelea în cara natura te îmbrățișa într-o mare de verde smarald, și în acel verde, Dumnezeu îi aștepta pe oameni, roz, în mirosul florilor de cais . Un tânăr îndrăgostit a smuls o floare de pe creangă și a prins-o în părul iubitei sale.  Mirosul ei a devenit mai târziu o amintire pentru el. Dar îi amintea doar de iubita lui, nu și de Dumnezeu. „ Am să mai fac o ultimă încercare ”, a zis atunci Dumnezeu . Și s-a strâns iar, în fructele unui măr singuratic, ce ținea umbră unei fântâni. În acea margine de drum erau zile când călători însetați și flămânzi beau apa rece din fântână și își făceau apoi prânz din merele roșii . Erau dulci și aromate. Cele mai bune mere ... Erau acolo pentru oricine . Nu era  nevoie decât să întinzi o mână și să le apuci. Oamenii le mâncau, dar lor le era numai foame, nu îl simțeau și pe Dumnezeu . „ Nici acum ? Acum, când au gustat din Mine ? Nici acum nu mă simt ? ” se însingură Dumnezeu . Și se făcu mic, mic, mic, cel mai mic lucru pe care și l-ar fi putut închipui cineva, și se ascunse discret în inimile oamenilor . Și a zis : „ Dacă inima omului va fi mică, Eu voi fi și mai mic, și de negăsit . Dar dacă omul va avea inimă mare, Eu voi crește odată cu ea, și acel om mă va găsi . Și atunci am să-i arăt altfel cerul albastru azuriu, raza caldă a soarelui, trilul de privighetoare, mirosul florii roz de cais și dulceața unui măr de un roșu aprins. ”