sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Maestrul, supranumit Cel fără nume, 55



LXXVIII.                   Doi cai


Un om avea doi cai , își începu povestioara Maestrul . Unul alb și unul negru . Când pleca la târg, îi înhăma la căruță și se ducea în treaba lui liniștit. Omul nu făcea nici o deosebire între ei, și cum ar fi putut face, când îi iubea la fel de mult pe amândoi . Fiecare avea frumusețea sa . Și el respecta asta ... pentru că știa acest lucru .

Într-o zi de joi, plecase, cum îi era obiceiul, la târg . Acolo lume multă ...  Care să vândă, care să cumpere, care doar așa ... să caște gura ! Dintre cei gură cască , doi se opriră să-i admire caii . Unul îi zise :

-         Frumoși cai ai bătrâne, dar cred că mai frumoși ar fi fost să fie amândoi negri , nu ?
Celălalt gură cască nu se putu abține și-i zise și el :
-         Cum negri ?! Albi ! Albi de-ar fi fost amândoi, abia atuncea bătrâne, aveai o frumusețe, ca nimeni altul !
Omul , privindu-i pe amândoi cu blândețe, le răspunse :
-         Sunt buni așa cum sunt ... Credeți-mă ! Când îi pun la căruță și îi conduc eu, să știți că trag amândoi la fel . Am trăit o viață cu ei și am fost ... nu mulțumit, fericit ! Nu e asta frumusețea lor, oare ?




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu