marți, 29 ianuarie 2013

Maestrul, supranumit Cel fără nume, 56




LXXIX.                   Despre trăire ...


Maestrul spuse :

-         Dacă nu ai trăit iubirea, nu ai înțeles frumusețea . Dacă nu ai trăit frumusețea, nu ai înțeles fericirea . Dacă nu ai trăit fericirea, nu ai înțeles binele. Dacă nu ai trăit binele, nu ai înțeles înțelepciunea. Și atunci ce ai înțeles tu ? Fiindcă dacă nu ai trăit iubirea, nu ai avut parte de iubire, și neavând parte de iubire, nu ai trăit nici frumusețea, nici fericirea, nici binele, nici înțelepciunea ! Fără iubire, nu ați trăit viața, și netrăind viața, nu ați înțeles nimic . Doar ați cunoscut ! Divinul nu se lasă înțeles, decât trăit ! Cunoașterea e ca un cufăr plin,  pe care îl cărați după voi,  fără să știți de ce .



sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Maestrul, supranumit Cel fără nume, 55



LXXVIII.                   Doi cai


Un om avea doi cai , își începu povestioara Maestrul . Unul alb și unul negru . Când pleca la târg, îi înhăma la căruță și se ducea în treaba lui liniștit. Omul nu făcea nici o deosebire între ei, și cum ar fi putut face, când îi iubea la fel de mult pe amândoi . Fiecare avea frumusețea sa . Și el respecta asta ... pentru că știa acest lucru .

Într-o zi de joi, plecase, cum îi era obiceiul, la târg . Acolo lume multă ...  Care să vândă, care să cumpere, care doar așa ... să caște gura ! Dintre cei gură cască , doi se opriră să-i admire caii . Unul îi zise :

-         Frumoși cai ai bătrâne, dar cred că mai frumoși ar fi fost să fie amândoi negri , nu ?
Celălalt gură cască nu se putu abține și-i zise și el :
-         Cum negri ?! Albi ! Albi de-ar fi fost amândoi, abia atuncea bătrâne, aveai o frumusețe, ca nimeni altul !
Omul , privindu-i pe amândoi cu blândețe, le răspunse :
-         Sunt buni așa cum sunt ... Credeți-mă ! Când îi pun la căruță și îi conduc eu, să știți că trag amândoi la fel . Am trăit o viață cu ei și am fost ... nu mulțumit, fericit ! Nu e asta frumusețea lor, oare ?




sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Maestrul, supranumit Cel fără nume, 54



LXXVII.                   Un înțelept și Calea



Un înțelept, auzind de Maestru, veni să-l întrebe pe acesta despre Calea sa.

-         Spune-mi, te rog, care este înțelesul Căii tale ?
Maestrul se uită spre înțelept și tăcu .
-         Și cum se trăiește Calea ta ? mai întrebă înțeleptul .
Maestrul atunci îi zîmbi, îl salută, și plecă .

Înțeleptul a scris pe urmă un poem :

Liber

O broască ?!  Ei, și ?
               În luciul apei luna
               -Nu tremură - tăcută
               Îmi zîmbește . 





miercuri, 16 ianuarie 2013

Maestrul, supranumit Cel fără nume, 53



LXXVI.                   Despre adevăr


Maestrul spuse :

-         Adevărul este unic . Nu se schimbă, dar se repetă cu fiecare din noi . Adevărul e peste tot . Sub piatră, în piatră, în jurul pietrei . Odată descoperit, nu-L mai poți pierde, dar nici nu-L poți arăta celorlalți.  Este ceva pe care nu-L poți atinge . Dacă L-ai atins, chiar și cu gîndul, atunci trebuie să știi că ai atins o iluzie, pentru că Adevărul și iluzia merg împreună . Sunt inseparabile . Iluzia nu e decît carnea și pielea sub care ni se arată Adevărul . Dacă iluzia n-ar exista, noi nu am putea să percepem Adevărul, și dacă Adevărul n-ar exista, nici carnea iluziei nu ar putea să se manifeste în fața noastră . Cînd te uiți la un om, vezi iluzia . Este mare, este mic, este slab, este gras, are fața rotundă sau ovală, nasul drept sau cîrn, este urît, este frumos, este prost, este deștept ... toate astea sunt iluzii. Doar cînd îi simți sufletul, îi simți Adevărul . Asta e tot ce trebuie să faceți ! Să simțiți sufletul fiecărui lucru cu inima . Doar un astfel de om este un om care a simțit Adevărul . Asta e ceea ce face diferența între oamenii aflați în lumea iluziilor . Atît vreau să vă mai spun :  Cel care zice că posedă Adevărul, posedă de fapt tot o iluzie . Nu există niciun pumn care să-L țină închis, și nici un buzunar care să-L păstreze . El este însă, întotdeauna, acolo în inimă , liber, cu cel care îl cunoaște, trăindu-L . Asta pentru că Adevărul iubește și iese la suprafață, doar unde găsește Viața .











duminică, 13 ianuarie 2013

Maestrul, supranumit Cel fără nume, 52



LXXV.                   Elefantul



Într-o zi frumoasă de vară la mănăstire veniseră mai multe perechi de tineri .

-         Spune-ne o poveste, îi ziseră aceștia Maestrului.
-         O poveste ?! Despre ce ?
-         Despre dragoste ... Cea mai frumoasă pe care o știți !
Maestrul căzu pe gânduri ...
-         Cea mai frumoasă ... Știu una, care nu e numai frumoasă, e perfectă  !
Iat-o :
Un elefant s-a îndrăgostit de o rândunică . Și totul era așa de frumos !

Apoi Maestrul tăcu . Și tăcu ... Și tăcu ... Până când, unul din tineri îndrăzni :
-         Asta-i tot ?
-         Tot, răspunse Maestrul . Nu mai e nimic de adăugat . V-am spus că e perfectă !
-         N-am înțeles nimic din povestea asta, mai îndrăzni să spună tânărul .
-         Nu-i nimic, îi răspunse Maestrul . Când vei fi în locul elefantului, vei înțelege ...