marți, 20 noiembrie 2012

Maestrul, supranumit Cel fără nume, 32



LIII.                   Cei doi frați gemeni



Maestrul își adună în jurul său discipolii .

-         Am să vă spun o poveste . A fost odată un rege. Acesta nu avea urmași, pentru că regina sa nu putea avea copii . La un moment dat, în inima lui intră o tânără frumoasă, care slujea la grădina castelului . Ea  îi dărui regelui doi băieți gemeni . Regina, aflând de această legătură și de rodul ei, se hotărî să-i ucidă pe cei doi nou-născuți . Frumoasa mamă, cu inima îndoită de durere, nu avu de ales și pentru a-și salva copiii, trebui să-i părăsească . Îi puse pe băieți într-un coș și îi lăsă la marginea unei păduri. De foame, unul dintre ei, tot zbătându-se, căzu din coș . O lupoaică, ce umbla în pădure, auzind plânsul de copii, se îndreptă spre acel loc și găsind coșul, îl luă în dinți și plecă . Dar Cerul nu dori ca acel micuț să fie al lupoaicei . Un vânător săgetând-o, o obligă să lepede coșul, și găsind copilul, îl duse la castel. Luînd totul ca pe un dar de Sus și nebănuind nimic, regele și regina îl adoptară pe micuț. Cel de-al doilea geamăn, cel care căzuse din coș, fu găsit de suita unui rege vecin, ce vizita țara și se afla în drum spre castel. Aflându-l pe acest copil, regele străin renunță la vizită și se întoarse în regatul său . Anii au trecut și destinul a făcut ca cei doi frați gemeni să ajungă regi, fiecare în țara ce le-a fost hărăzită .


Să nu uitați, că la sfârșitul Căii, în această viață sau alta, se va afla pentru fiecare o coroană. Coroana fericirii . Pentru că acesta este destinul vostru, destinul omului .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu