vineri, 26 octombrie 2012

Maestrul, supranumit Cel fără nume, 19



XXXV.                   Mărul



Maestrul se așeză la masă, împreună cu discipolii săi . În fața sa se afla o farfurie cu mere . După ce dădu fiecăruia câte un măr, Maestrul mai lăsă unul singur în farfurie. Apoi le ceru elevilor săi să-și mănânce, fiecare, mărul .  După ce terminară de mâncat,  discipolii așezară pe masă cotoarele rămase.  Numai Maestrul nu puse nimic, pentru că lui nu-i mai rămăsese nimic . 
Cerând un cuțit,  Maestrul tăie ultimul măr din farfurie în două jumătăți egale .

-         Vedeți jumătatea aceasta de măr  ? întrebă el discipolii . Am tăiat-o ca să puteți vedea unde sunt semințele .  Dacă nu veți trece de carnea fructului, nu veți putea ajunge la semințe. Dacă nu veți trece de semințe, nu veți putea să vă desăvârșiți .  Eu mi-am mâncat tot mărul, până am ajuns la absența lui . Acum vă întreb pe voi :  De ce să vă opriți la semințe ?








XXXVI.                O zi foarte călduroasă



Într-o zi toridă de vară Maestrul își găsi unul din discipoli, meditând sub soarele fierbinte al amiezei .

-         Ce faci aici ? îl întrebă Maestrul . E soarele prea puternic .
-         Cum aș putea să cunosc altfel soarele, îi răspunse elevul .
-         Un răsărit sau un apus te-ar ajuta să-l cunoști chiar mai bine . Vei vedea cum începe și se termină o zi din viața ta . Așa nu ai să capeți decât o insolație bună .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu