marți, 27 martie 2012

Ologul şi orbul



Motto :  „ Un orb îl întrebă pe un olog:
                    - Merge, merge ?
- După cum vezi... ”

Un om din mine, fără picioare, dorea să cunoască o lume . Un olog să simtă când aerul tare al înălţimilor,  când vântul suflând la câmpie,  când răcoarea pădurii, când arşiţa soarelui, când aerul sărat al mării, când ploaia caldă de vară ... 

Un alt om din mine, orb, dorea să vadă lumina, să iubească sau să plângă,  să-L cunoască pe Dumnezeu  ...  

Neputincioşi amândoi ... 

Până când orbul a luat în spate ologul şi ducându-l în cârcă, acesta i-a arătat lumea. Şi au văzut împreună  lumina şi L-au cunoscut  şi pe Dumnezeu . 

Căci nu poţi cunoaşte lumea numai cu inima, după cum nu poţi ajunge la tine şi la Dumnezeu numai cu raţiunea . Trebuie să vezi cu ochii inimii şi să mergi înainte, purtat de picioarele raţiunii .





miercuri, 21 martie 2012

Omul din stâncă



          Când eram copil am fost odată cu tata la o stână,  să cumpărăm caş de pus la sare pentru iarnă . Ciobanii erau duşi la munte cu oile . Era vara târziu, în august . Ştiu că a fost una din cele mai dragi călătorii a copilăriei mele . Nu numai pentru că fusese o vreme superbă sau pentru că atunci am mâncat pentru prima dată bulz, ci pentru că tata îmi spusese o poveste pe care nu am uitat-o niciodată .
 Totul s-a întâmplat când în timpul suişului nostru spre stână , am dat peste un stei de piatră uriaş .
-         Ce e asta, am întrebat eu, presimţind un răspuns de-al tatei care să mă uluiască .  În mintea mea jucăuşă mă şi gândisem deja la vreun zmeu din poveşti,  transformat prin cine ştie ce vrajă în stânca din faţa mea.
-         E un uriaş , mi-a răspuns tata .
-         Un uriaş, am molfăit eu de plăcere , făcând ochii mari . Şi de unde e ? Ce e cu el, l-am iscodit şi mai curios.
-         Ei, făcu tata, povestea lui începe de demult, tare de demult …  Ai răbdare,  că ţi-o spun  acuma pe toată .  Şi începu. Iar eu îi sorbeam ca un  însetat cuvintele din gură de parcă ar fi fost apă .
-         La început uriaşul ăsta a fost şi el un om ca toţi ceilalţi pe care îi ştii şi tu. Şi pe vremea aceea,  oamenii credeau în zei, nu într-un singur Dumnezeu cum credem noi acum . La un moment dat, fiindcă făcuse probabil o faptă bună ce îi mulţumise, zeii aceştia au venit la omul nostru şi l-au întrebat : “ Ce vrei să-ţi dăm ? “  Şi omul nostru a răspuns : “ Viaţă fără de moarte !”
-         Şi ? I-au dat, am întrebat eu cu gura căscată de uimire .
-         I-au dat fiule, i-au dat . Şi au trecut mulţi ani, şi omul nostru a ajuns la statura asta de uriaş pe care o vezi . Apoi a început să îmbătrânească , şi iar au trecut o grămadă de ani până s-a transformat cu totul în piatră . Iar asta fiindcă atunci când l-au întrebat zeii ce vrea,  a uitat să ceară pe lângă viaţă fără de moarte şi tinereţe fără bătrâneţe .
-         Tinereţe fără bătrâneţe ?
-         Da fiule ! Tinereţe fără bătrâneţe .
-       Dar oare acuma el ne mai aude ?
-         Nu cred . E prea bătrân ca să ne mai poată auzi .
-         Ba eu cred că ne aude, i-am zis eu atunci tatei . Eu cred că ne aude . Şi aplecându-mă spre stâncă i-am şoptit : “ Data viitoare să ceri şi tinereţe fără bătrâneţe, fiindcă dacă mă vor întreba pe mine, eu am să cer .”


luni, 19 martie 2012

Condiţia eroului



"Mă revolt, deci existăm." Albert Camus

Varianta a I a 

Tatăl eroului : Fiule, sunt mândru de tine !
Mama eroului : Fă-o pentru familia ta !
Soţia eroului : Să vii pe scut sau sub scut . Nu uita că de asta te iubesc !
Copiii eroului : Suntem alături de tine, tati !

Varianta a II a

Tatăl eroului : Eşti iresponsabil . Ai o familie !
Mama eroului : Gândeşte-te bine. Ai copii de crescut !
Soţia eroului : Nu mă mai iubeşti !
Copiii eroului : Unde pleci, tati ?

În concluzie, eroul nu trebuie să aibă părinţi, nu trebuie să fie căsătorit, şi mai ales nu trebuie să aibă copii . De asta şi sunt aşa de puţini . Paradoxul este că dacă ar fi aşa , atunci pentru cine şi pentru ce să mai lupte ? Pentru noi ?